9 Mai 2016- Vă invităm la SATUL EUROPEAN!

9 Mai 2016

       La muuulți ani EUROPA!

 

Vă invităm, ca în fiecare an la SATUL EUROPEAN, care se va organiza cu ocazia zilei de 9 MAI – Ziua Europei, la Arad, pe platoul din fața Primăriei municipiului Arad

între orele  12.00 – 16.00.

Programul este organizat în colaborare cu Primăria municipiului Arad, Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară, Centrul municipal de cultură, Asociația Educațio, Centrul județean de voluntariat,

Centrul EUROPE DIRECT ARAD și  şcolile arădene.

Programul evenimentului include amplasarea şi decorarea unui număr

de 20 de pavilioane care reprezintă diferite ţări europene şi program de dansuri tradiţionale, reprezentative pentru ţările europene.

Se vor distribui materiale promoţionale realizate în cadrul centrului Europe Direct Arad, steguleţe, baloane, fluturaşi, pliante, dar si

premii tuturor școlilor implicate.

La mulţi ani Europa!

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut