Agricultură: Comisia adoptă măsuri menite să crească fluxul de numerar al fermierilor

Comisia Europeană a adoptat ieri, 4 iulie, o măsură prin aplicarea căreia fermierii pot să primească plăți în avans mai mari în cadrul politicii agricole comune (PAC).

Această măsură va sprijini și va spori fluxul de numerar al fermierilor afectați de criza provocată de pandemia de COVID-19 și de impactul condițiilor meteorologice nefavorabile din întreaga UE.

Unele regiuni au fost grav afectate, de exemplu, de inundații. Măsura le va permite statelor membre să le plătească fermierilor sprijin pentru venit și să aplice anumite scheme de dezvoltare rurală cu un nivel mai ridicat al avansurilor, de până la 70 % (creștere față de 50 %) în cazul plăților directe, respectiv  85 % (față de 75 %) în cazul plăților pentru dezvoltare rurală.

Se aplică garanțiile pentru protejarea bugetului UE, așadar plățile se pot face după finalizarea controalelor și a verificărilor și începând cu 16 octombrie 2021 în cazul plăților directe. Comisia Europeană a oferit sprijin sectorului agroalimentar pe tot parcursul crizei provocate de pandemia de COVID-19 prin sporirea flexibilității și prin măsuri specifice de piață.

Mai multe informații sunt disponibile aici.

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut