Ajutor de stat: Comisia aprobă o schemă românească în valoare de 1,15 milioane de euro pentru sprijinirea companiilor aeriene în contextul pandemiei de coronavirus

Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 1,15 milioane de euro pentru sprijinirea companiilor aeriene afectate de pandemie care încep sau reiau efectuarea de curse regulate de pe/către Aeroportul Transilvania Târgu Mureș.

Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat. În cadrul schemei, sprijinul public se va acorda sub formă de granturi directe, cu o valoare maximă de 600.000 EUR per beneficiar. Valoarea ajutorului pentru fiecare companie se va calcula pe baza unui punctaj individual derivat din anumiți factori de evaluare, cum ar fi, de exemplu, numărul de zboruri pe săptămână.

Scopul schemei este atenuarea deficitului brusc de lichidități cu care se confruntă beneficiarii din cauza pandemiei de coronavirus și a măsurilor restrictive pe care guvernul român a trebuit să le pună în aplicare pentru a limita răspândirea virusului. Comisia a constatat că schema românească respectă condițiile prevăzute în cadrul temporar.

În special, ajutorul:

  • nu va depăși limitele per beneficiar stabilite de cadrul temporar și
  • se acordă până la 31 decembrie 2021.

Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat. Mai multe informații cu privire la cadrul temporar și la alte acțiuni întreprinse de Comisie pentru a aborda impactul economic al pandemiei de COVID-19 pot fi găsite aici.

Galerie foto