Apă: Comisia solicită României și altor 5 state membre să prezinte hărți actualizate de risc de inundații

Apă: Comisia solicită Bulgariei, Ciprului, Greciei, Lituaniei, României și Slovaciei să prezinte hărți actualizate de risc de inundații.

Comisia solicită Bulgariei (INFR(2021)2249), Ciprului (INFR(2021)2253), Greciei (INFR(2021)2254), Lituaniei (INFR(2021)2250), României (INFR(2021)2251) și Slovaciei (INFR(2021)2252) să își actualizeze hărțile de hazard și de risc de inundații în conformitate cu Directiva privind inundațiile (Directiva 2007/60/CE).

Hărțile de hazard la inundații ar trebui să acopere zonele geografice care ar putea fi inundate, în timp ce hărțile de risc de inundații arată potențialele consecințe adverse asociate acestor scenarii de inundații. Aceste hărți stau la baza elaborării planurilor de gestionare a riscului de inundații.

Inundațiile din acest an din Bulgaria, precum și inundațiile catastrofale din Germania și Belgia din iulie 2021 demonstrează importanța tot mai mare a evaluării riscurilor de inundații în lumina impactului schimbărilor climatice. Inundațiile pot, de asemenea, să elibereze poluanți stocați în sol și să îi răspândească și mai mult. Statelor membre li s-a solicitat să raporteze cu privire la actualizările primelor lor hărți de hazard la inundații și ale primelor lor hărți de risc de inundații până la 22 martie 2020.

Obiectivul este de a menține hărțile adecvate scopului și de a reduce consecințele adverse ale inundațiilor asupra sănătății umane, asupra mediului, patrimoniului cultural și activității economice.

În februarie 2022, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere Bulgariei, Ciprului, Greciei, Lituaniei, României și Slovaciei, deoarece nu au fost primite informații cu privire la acest proces.

De atunci, cele șase state membre încă nu au adoptat hărți actualizate și/sau nu au prezentat un raport Comisiei cu privire la acestea.

În consecință, Comisia a decis să emită avize motivate adresate celor șase state membre, care dispun acum de două luni pentru a răspunde și a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri.

Context

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Etapele procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

Galerie foto