Aplicarea dreptului UE în 2020: protejarea normelor pe care le-am convenit și a valorilor noastre comune în timpul unei pandemii

Comisia Europeană a adoptat Raportul anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE, care prezintă modul în care Comisia a monitorizat și a asigurat respectarea dreptului UE în 2020, precum și performanțele statelor membre în mai multe domenii de politică. Raportul ia în considerare pandemia de COVID-19 și explică acțiunile întreprinse de Comisie pentru a proteja drepturile, libertățile și mijloacele de subzistență ale cetățenilor și ale întreprinderilor din întreaga Uniune.

În privința României, în 2020 Comisia a deschis 40 de cazuri noi de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Această cifră reprezintă o creștere de aproximativ 5% în comparație cu 2019, când numărul de cazuri noi a fost de 38.

Per total, în 2020 Comisia a deschis 903 cazuri noi de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Această cifră reprezintă o creștere de 13 % în comparație cu 2019, când numărul de cazuri noi a fost de 797. Danemarca. Finlanda, Irlanda și Țările de Jos au înregistrat cele mai puține cazuri noi de transpunere incorectă sau de aplicare incorectă a dreptului UE în 2020, în timp ce Bulgaria, Italia, Malta și Grecia au înregistrat cele mai multe cazuri.

Asigurarea respectării dreptului UE în timpul unei pandemii

Asigurarea efectivă a respectării dreptului UE este importantă pentru cetățenii europeni, deoarece contribuie la asigurarea faptului că se pot bucura de drepturile și beneficiile pe care li le conferă dreptul UE. Acest lucru s-a dovedit cu atât mai adevărat în timpul pandemiei de COVID-19, care a avut un impact clar asupra aplicării dreptului UE. De exemplu, multe state membre au introdus unilateral restricții la exportul de medicamente, echipamente de protecție și alte produse relevante pentru COVID-19. Atunci când a fost necesar, Comisia a luat măsuri cu privire la aceste restricții prin declanșarea unor proceduri urgente de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. De asemenea, Comisia a inițiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a 11 state membre pentru faptul că nu au protejat drepturile consumatorilor care cumpăraseră pachete de călătorii și nu au primit o compensație adecvată după ce călătoriile le-au fost anulate din cauza pandemiei de COVID-19. 

Deși Comisia a căutat modalități de a reduce povara asupra statelor membre reprezentată de procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (de exemplu, prin stabilirea unor termene mai lungi pentru răspunsurile acestora), aplicarea corespunzătoare a dreptului UE este crucială, chiar și în timpul crizelor.

Citiți mai multe despre prioritizarea domeniilor de politică importante pentru viața de zi cu zi a europeniilor și reducerea numărului de cazuri de transpunere cu întârziere a directivelor UE, aici

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut