Comisia face propuneri suplimentare pentru a combate prețurile mari la energie și pentru a asigura securitatea aprovizionării

Comisia a propus un nou regulament de urgență pentru a aborda prețurile mari ale gazelor în UE și pentru a asigura securitatea aprovizionării în această iarnă.

 Aceasta se va realiza prin achiziții în comun de gaze, mecanisme de limitare a prețurilor la bursa de gaze TTF, noi măsuri privind utilizarea transparentă a infrastructurii și exercitarea solidarității între statele membre, precum și prin eforturi continue de reducere a cererii de gaze. Regulamentul conține următoarele patru elemente principale:

  • Agregarea cererii și achizițiile în comun de gaze la nivelul UE pentru a negocia prețuri mai bune și pentru a reduce riscul ca statele membre să oferteze în dauna altor state membre pe piața mondială, asigurând în același timp securitatea aprovizionării întregii UE;
  • Avansarea lucrărilor de creare a unei noi referințe pentru prețul GNL până în martie 2023; și, pe termen scurt, propunerea unui mecanism de corecție a prețurilor pentru a stabili o limită dinamică a prețurilor în cadrul tranzacțiilor de la bursa de gaze TTF, precum și a unui collar sau a unui interval temporar pentru a preveni creșteri extrem de bruște ale prețurilor pe piețele instrumentelor financiare derivate;
  • Norme vizând solidaritatea implicită între statele membre în cazul unor deficite de aprovizionare, extinzând obligația de solidaritate la statele membre care nu au o conexiune directă prin conducte pentru a implica și statele care dețin instalații pentru GNL; și o propunere de creare a unui mecanism de alocare a gazelor pentru statele membre afectate de o situație de urgență în materie de aprovizionare cu gaze la nivel regional sau la nivelul Uniunii.

În combinație cu măsurile deja convenite privind reducerea cererii de gaze și de energie electrică, stocarea gazelor și redistribuirea profiturilor exagerate din sectorul energetic, aceste noi măsuri vor îmbunătăți stabilitatea pe piețele europene ale gazelor naturale în această iarnă și în viitor. Măsurile vor ajuta și la atenuarea suplimentară a presiunii asupra prețurilor resimțită de cetățenii și industria din Europa, asigurând totodată securitatea aprovizionării și o piață internă funcțională. Comisia își va continua activitatea în alte domenii, inclusiv revizuirea, mai târziu în cursul acestei luni, a Cadrului temporar pentru ajutoare de stat în situații de criză, precum și dezvoltarea în continuare a unor modalități de limitare a impactului prețurilor mari ale gazelor asupra prețurilor energiei electrice.

În plus, Comisia va efectua o evaluare a nevoilor în contextul REPowerEU pentru a accelera tranziția către o energie curată și pentru a evita fragmentarea pieței unice, cu scopul de a face propuneri de sporire a capacității financiare a UE pentru REPowerEU. Comisia propune, de asemenea, o utilizare flexibilă și țintită a fondurilor politicii de coeziune pentru a aborda impactul actualei crize energetice asupra cetățenilor și întreprinderilor, utilizând până la 10 % din alocarea națională totală pentru perioada 2014 – 2020, în valoare de aproape 40 miliarde EUR.

Achiziții în comun

Deși UE a înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește umplerea depozitelor sale de gaze pentru iarna care vine, ajungând la peste 92 % din necesarul de stocuri până în prezent, trebuie să ne pregătim pentru eventuale noi perturbări și să punem o bază solidă pentru anul următor. Prin urmare, propunem dotarea UE cu noi instrumente juridice pentru achiziționarea în comun de gaze naturale. Comisia ar contracta un furnizor de servicii pentru a organiza agregarea cererii la nivelul UE, grupând nevoile de import de gaze și căutând oferte pe piață pentru a răspunde cererii. Propunem o participare obligatorie a întreprinderilor din statele membre la agregarea cererii la nivelul UE pentru a îndeplini cel puțin 15 % din obiectivele lor respective de umplere a depozitelor. Întreprinderilor li s-ar permite să formeze un consorțiu european de achiziții de gaze, în conformitate cu normele UE în materie de concurență. Achizițiile în comun vor ajuta statele membre mai mici și, în special, întreprinderile, care se află într-o situație mai puțin favorabilă în calitate de cumpărători, să aibă acces la gaze în condiții mai bune. 

Regulamentul include, de asemenea, dispoziții menite să sporească transparența achizițiilor preconizate și încheiate de furnizare de gaze, pentru a evalua dacă sunt îndeplinite obiectivele de securitate a aprovizionării și de solidaritate energetică. Comisia ar trebui să fie informată înainte de încheierea oricărei achiziții de gaze sau a oricărui memorandum de înțelegere care depășește un volum de 5 TWh (puțin peste 500 de milioane de metri cubi) și poate emite o recomandare în cazul unui impact potențial negativ asupra funcționării achizițiilor în comun, a pieței interne, a securității aprovizionării sau a solidarității energetice.

Abordarea prețurilor mari ale gazelor la bursă

Deși prețurile cu ridicata au scăzut față de vârful din vara anului 2022, ele rămân la un nivel nesustenabil de mare pentru un număr tot mai mare de europeni. Pe baza colaborării noastre anterioare cu statele membre vizând atenuarea impactului prețurilor mari ale energiei electrice și redistribuirea profiturile excesive din sectorul energetic la cetățeni și industrie, propunem astăzi o intervenție mai țintită în ceea ce privește prețurile de pe piața gazelor naturale. Multe contracte de furnizare a gazelor din Europa sunt indexate în raport cu principala bursă europeană de gaze, TTF, ceea ce nu mai reflectă cu acuratețe prețul aferent tranzacțiilor din UE vizând GNL. Prin urmare, Comisia elaborează o nouă referință suplimentară pentru prețuri, împreună cu ACER, pentru a aborda această provocare sistemică. Noua referință va asigura prețuri stabile și previzibile pentru tranzacțiile vizând GNL. În temeiul regulamentului propus, Comisia ar însărcina ACER să creeze un instrument obiectiv de evaluare zilnică a prețurilor și, ulterior, o referință care ar putea fi utilizată de operatorii de pe piața energiei pentru a indexa prețul în contractele lor vizând gazele naturale.

În timp ce această referință este în curs de a fi stabilită, Comisia propune instituirea unui mecanism de limitare a prețurilor prin intermediul principalei burse europene de gaze, TTF, pentru a fi declanșat la nevoie. Mecanismul de corecție a prețurilor ar stabili, în mod temporar, o limită dinamică a prețurilor pentru tranzacțiile din cadrul TTF. Tranzacțiile la un preț mai mare decât limita dinamică nu ar fi permise în cadrul TTF. Acest aspect va contribui la evitarea volatilității extreme și a prețurilor excesive. În plus, pentru a limita volatilitatea excesivă a prețurilor și pentru a preveni creșterile extrem de bruște ale prețurilor pe piețele instrumentelor financiare derivate din domeniul energiei, Comisia propune introducerea unui nou collar temporar vizând creșterea bruscă a prețurilor pe parcursul unei zile, care urmează să fie stabilit de bursele din UE de instrumente financiare derivate. Acest mecanism va proteja operatorii de energie împotriva fluctuațiilor mari ale prețurilor din cursul unei zile.

Pentru a ușura problemele de lichiditate cu care se confruntă în prezent multe întreprinderi energetice pentru a-și îndeplini cerințele de marjă atunci când utilizează piețele instrumentelor financiare derivate, Comisia a adoptat astăzi noi norme pentru participanții la piață, extinzând temporar lista garanțiilor eligibile la garanții care nu sunt bazate pe numerar, incluzând garanțiile guvernamentale. În al doilea rând, Comisia a adoptat noi norme care măresc pragul de compensare de la 3 miliarde EUR la 4 miliarde EUR. Sub acest prag, societățile nefinanciare nu vor fi supuse cerințelor de marjă pentru instrumentele lor financiare derivate extrabursiere (OTC). Ambele aceste măsuri vor oferi întreprinderilor ușurarea atât de necesară, menținând, în același timp, stabilitatea financiară. Introducerea acestor măsuri urmează unei consultări ample cu autoritățile de reglementare europene și naționale, precum și cu părțile interesate și cu participanții la piață. În cele din urmă, ACER și Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) își sporesc cooperarea, prin crearea unui nou grup operativ comun, pentru a-și consolida capacitățile de monitorizare și depistare a posibilelor manipulări și abuzuri pe piețele spot și ale instrumentelor financiare derivate în domeniul energiei din Europa, ca măsură de precauție pentru a proteja stabilitatea pieței.

Solidaritate și reducerea cererii

Comisia monitorizează îndeaproape măsurile de reducere a cererii. Analiza preliminară pe baza raportării de către statele membre arată că, în august și septembrie, consumul de gaze al UE ar fi cu aproximativ 15 % mai mic decât media ultimilor 5 ani. Eforturi similare vor fi necesare în fiecare lună până în luna martie pentru a respecta dispozițiile regulamentului Consiliului. Statele membre vor raporta o dată la două luni cu privire la progresele lor. Comisia este pregătită să declanșeze alerta la nivelul UE sau să revizuiască aceste obiective dacă măsurile actuale se dovedesc insuficiente. Pentru a consolida pregătirea pentru eventuale situații de urgență, Comisia propune măsuri care să permită statelor membre să reducă și mai mult consumul neesențial pentru a se asigura faptul că gazele sunt furnizate serviciilor și industriilor esențiale și pentru a extinde protecția prin solidaritate, cu scopul de a asigura volumele critice de gaze pentru producerea de energie electrică. Acest fapt nu ar trebui în niciun caz să afecteze consumul gospodăriilor care sunt clienți vulnerabili.

Întrucât nu toate statele membre au pus în aplicare acordurile necesare vizând solidaritatea bilaterală, Comisia propune stabilirea unor norme implicite. Acestea vor asigura faptul că orice stat membru care se confruntă cu o situație de urgență va primi gaze de la alte state în schimbul unei compensații echitabile. Obligația de a respecta solidaritatea va fi extinsă la statele membre care nu sunt conectate la facilități GNL, cu condiția ca gazul să poată fi transportat în statul membru în care este necesar. Pentru a optimiza utilizarea infrastructurii destinate GNL și a infrastructurii de conducte, Comisia propune noi instrumente pentru a furniza informații cu privire la capacitatea disponibilă, precum și noi mecanisme pentru a se asigura că operatorii de pe piață nu rezervă și nu irosesc capacitatea disponibilă. Comisia propune astăzi o și Recomandare a Consiliului privind protecția infrastructurii critice, având în vedere suspiciunea de sabotaj al conductelor de gaz Nord Stream 1 și 2.

Context

Comisia a abordat problema creșterii prețurilor la energie în ultimul an, iar statele membre au pus în aplicare numeroase măsuri la nivel național pe care Comisia le-a pus la dispoziție prin intermediul Setului de instrumente privind prețurile energiei, adoptat în octombrie 2021.

Situația de pe piața energiei s-a înrăutățit considerabil de la invadarea Ucrainei de către Rusia și prin continuarea utilizării ca armă a resurselor energetice de către Rusia pentru a șantaja Europa, ceea ce a exacerbat o situație deja dificilă a aprovizionării ulterioară pandemiei de COVID-19. Pe măsură ce Rusia a continuat să manipuleze aprovizionarea cu gaze naturale, întrerupând livrările către Europa din motive nejustificate, piețele au devenit mai restrictive și mai instabile. Prin urmare, Comisia a dezvoltat Setul de instrumente privind prețurile energiei, în primăvara anului 2022, prin Comunicarea privind intervențiile pe termen scurt pe piață și îmbunătățirile pe termen lung aduse organizării pieței energiei electrice și prin planul REPowerEU. Comisia a propus noi obligații privind stocuri minime de gaze și obiective vizând reducerea cererii de gaze pentru a facilita echilibrul dintre cerere și ofertă în Europa, iar statele membre au adoptat rapid aceste propuneri înainte de vară.

Prețurile au crescut și mai mult în lunile de vară, care au fost, de asemenea, marcate de condiții meteorologice extreme cauzate de schimbările climatice. În particular, secetele și căldura extremă au avut un impact asupra producției de energie electrică de către centralele hidroelectrice și nucleare, reducând și mai mult oferta.  Prin urmare, în septembrie, Comisia a propus, iar statele membre au convenit, în temeiul articolului 122 din tratat, măsuri suplimentare de reducere a cererii de energie electrică și de captare a profiturilor neașteptate din sectorul energetic pentru a distribui mai multe venituri cetățenilor și industriei. Propunerile de astăzi completează măsurile deja luate și ne continuăm eforturile de abordare a situației excepționale de pe piețele energetice mondiale și europene. De asemenea, Comisia a publicat astăzi prima parte a raportului ei anual privind starea uniunii energetice.

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut