Comisia lansează campania „CharactHer” pentru a capacita toate talentele din industria cinematografică și media

Recent, în cadrul Festivalului de film de la Cannes, Comisia a lansat o campanie de sensibilizare pentru a promova diversitatea și incluziunea în industria cinematografică și a mass-media de știri.

Campania este, de asemenea, menită să evidențieze egalitatea de gen și rolul femeilor în acest sector. Intitulată „CharactHer”, este prima inițiativă cu un accent clar pe diversitate și incluziune, lansată în cadrul Planului de acțiune pentru mass-media.

Vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová, a participat la evenimentul de lansare și la dezbaterea privind obstacolele cu care se confruntă femeile de-a lungul carierei lor. Vicepreședinta Jourová a declarat: ,,Pe măsurăce depășim pandemia, trebuie să ne asigurăm că femeile ocupă un loc central în cadrul eforturilor noastre de redresare. Prin această campanie, sperăm că putem inspira multe femei, astfel încât Europa să își poată valorifica la maximum talentele". Discursul său de deschidere este disponibil aici.

Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a adăugat: ,,În luna decembrie, când am prezentat Planul de acțiune pentru mass-media, prioritatea noastră a fost foarte clară: diversitatea trebuie plasată în fruntea eforturilor noastre de redresare și transformare a sectorului mass-media și audiovizual. Promovarea incluziunii nu este doar responsabilitatea noastră socială, ci și un element esențial al căii noastre către o industrie mai rezilientă și mai competitivă."

Campania CharactHer” se înscrie într-un efort politic mai amplu care vizează consolidarea agendei Comisiei privind o Uniune a egalității prin intermediul Strategiei UE privind egalitatea de gen. Campania, desfășurată în colaborare cu Collectif 50/50, va demara în cadrul Festivalului de film de la Cannes, în cadrul căruia 17 filme sprijinite  de UE concurează pentru premii. În contextul Marché du Film de la Festivalul de film de la Cannes, Comisia va participa, de asemenea, la mai multe evenimente în cadrul programului MEDIA Europa creativă. Evenimentul de lansare poate fi vizionat aici.

Mai multe informații sunt disponibile aici

Galerie foto