DiscoverEU: Candidaturile sunt deschise pentru ca 35 000 de tineri să primească un permis de călătorie gratuit

Astăzi, 15 martie, Comisia lansează runda de înscrieri de primăvară DiscoverEU, în cadrul căreia 35 000 de tineri vor primi un permis gratuit de călătorie de cale ferată cu care pot explora Europa.

Runda de înscrieri începe astăzi la ora 12:00 și se va încheia la 29 martie, la ora 12:00. Pentru a putea câștiga un permis de călătorie, tinerii sunt invitați să se înscrie pe Portalul european pentru tineret, să răspundă la un quiz alcătuit din 5 întrebări și la încă o întrebare suplimentară (drept criteriu de departajare în caz de scoruri egale). Candidații selectați născuți în perioada 1 iulie 2004-30 iunie 2005 vor putea călători în Europa pentru o perioadă de până la 30 de zile în cursul perioadei de călătorie cuprinse între 15 iunie 2023 și 30 septembrie 2024. Runda de înscrieri este deschisă candidaților din Uniunea Europeană și din țările terțe asociate la programul Erasmus+, precum Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia.

În acest context, tot astăzi, Reprezentanța Comisiei Europene în România lansează campania „Discover EU / Discover your skills”.

Am adunat experiențe ale tinerilor români care au călătorit, până în prezent, cu „trenul” DiscoverEU în toată Europa. Poveștile fac referire atât la experiențele trăite în aventura lor în Uniunea Europeană, cât și la competențele deprinse pe parcursul călătoriei.

„Uniunea Europeană este un proiect al păcii, și tocmai de aceea investim constant în noile generații de tineri, care duc mai departe visul european. Astăzi se deschide o nouă rundă de înscrieri pentru un loc în „euroaventura” DiscoverEU. Ce înseamnă acest lucru? Tinerii pot câștiga un permis gratuit de călătorie în Europa, pentru a explora, timp de 30 de zile, Europa și patrimoniul său cultural bogat. Până în prezent, peste 8300 de tineri români au beneficiat de un astfel de permis de călătorie. Tinerii, precum Daniela, Mihaela, Cosmin, Ioan, Mihai și mulți alții, sunt proprietarii viitorului Europei!”, a declarat Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Interviurile cu tinerii călători sunt publicate aici, pe website-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România, și vor fi publicate gradual și pe paginile de Facebook și Instagram ale Reprezentanței și pe pagina de Facebook Casa Europa – House of Europe.

„Călătoria DiscoverEU e ocazia perfectă să dezvolți și să dobândești competențe și abilități. Pe mine m-a ajutat să îmi îmbunătățesc abilitățile sociale. În plus, mi-am exersat competențele lingvistice și m-am întors acasă cu mai multă experiență în gestionarea unui buget”, a povestit Mihaela Mitrache, o tânără care a călătorit anul trecut prin Europa cu DiscoverEU.

 

Context

70.000 de tineri din toată Europa au șansa de a descoperi Europa și de a-și îmbogăți competențele chiar în Anul European al Competențelor – European Year of Skills.

Pe tot parcursul anului 2023, Comisia, Parlamentul European, statele membre, partenerii sociali, serviciile publice și private de ocupare a forței de muncă, camerele de comerț și industrie, furnizorii de educație și formare, lucrătorii și întreprinderile vor colabora pentru a promova dezvoltarea competențelor, care va duce la îmbunătățirea perspectivelor profesionale și de viață pentru cetățeni.

Acest lucru va permite Europei să devină mai competitivă prin stimularea forței sale de muncă și prin asigurarea faptului că transformarea verde și cea digitală și redresarea economică sunt echitabile și juste din punct de vedere social.

Anul acesta, participanții vor putea descoperi itinerariul noului Bauhaus european, lansat în ianuarie 2023. Scopul său este de a-i inspira pe tineri atunci când își aleg destinațiile și de a sensibiliza opinia publică cu privire la importanța de a face din Uniunea Europeană un loc „frumos, durabil, pentru toți”. Participanții vor continua, de asemenea, să beneficieze de inițiativele lansate în 2022 în timpul Anului European al Tineretului, precum „Tineretul descoperă cultura datorită DiscoverEU în 2022” și Itinerarul cultural DiscoverEU. Acesta din urmă combină destinații și sectoare culturale diverse, incluzând arhitectura, muzica, artele frumoase, teatrul, moda, designul și altele. Călătorii DiscoverEU pot vizita Capitalele Europene ale Culturii, destinații adăugate pe prestigioasa listă a patrimoniului mondial UNESCO sau locuri care dețin marca patrimoniului european. Ei se pot totodată opri în orașe cărora li s-a acordat premiul Access City Award. Acestea sunt orașe care au depus toate eforturile pentru a deveni mai accesibile pentru toți, indiferent de vârstă, mobilitate sau abilități. Beneficiarii se vor bucura în continuare de avantajele unui card de reduceri cuprinzând peste 40 000 de posibilități de reduceri pentru transport public, activități culturale, cazare, alimente, sporturi și alte servicii disponibile în țările eligibile.  

Agențiile naționale Erasmus+ (Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP) în România) îi sprijină pe tineri prin organizarea unor reuniuni informative înainte de plecare, care îi pregătesc pentru călătorie. Tot ca parte a moștenirii Anului European al Tineretului, agențiile naționale organizează întâlnirile DiscoverE, un program cultural interesant care durează de la una până la trei zile în toate țările Erasmus+. Până acum au avut loc 51 dintre aceste întâlniri, iar reuniunile vor continua în anii următori.

Incluziunea socială fiind una dintre prioritățile de vârf ale programului Erasmus+, participanții cu dizabilități sau cu probleme de sănătate vor fi sprijiniți în călătorie. În plus, în octombrie 2022, agențiile naționale Erasmus+ au lansat Acțiunea de incluziune din cadrul Inițiativei DiscoverEU, care permite organizațiilor care lucrează cu tineri cu mai puține oportunități, precum și grupurilor informale de tineri să solicite un grant. Participanții la Acțiunea de incluziune DiscoverEU vor primi sprijin suplimentar, cum ar fi posibilitatea de a călători împreună cu însoțitori. Două runde de înscrieri în cadrul Acțiunii de incluziune vor avea loc în 2023. În cursul primei runde de înscrieri care a avut loc în octombrie 2022, agențiilor naționale Erasmus+ le-au fost transmise 166 de proiecte. Primii călători din cadrul acestei acțiuni specifice își pot începe călătoria în martie 2023. 

Comisia încurajează transportul feroviar durabil. Cu toate acestea, sunt disponibile regimuri speciale pentru tinerii din regiunile ultraperiferice, din departamentele și teritoriile de peste mări, din regiunile îndepărtate și din insule.

Despre DiscoverEU

Comisia a lansat DiscoverEU în iunie 2018, în urma unei acțiuni pregătitoare a Parlamentului European. Această inițiativă a fost integrată în noul program Erasmus+ 2021-2027RO•••.

Din 2018, aproape 916 000 de candidați s-au înscris pentru cele 212 700 de permise de călătorie disponibile. Conform ultimelor rezultate ale anchetei realizate după călătorie, 72 % dintre candidați au declarat că au călătorit pentru prima dată cu trenul în afara țării lor de reședință. Pentru mulți dintre ei, a fost și prima dată când au călătorit fără părinți sau adulți însoțitori, iar majoritatea au afirmat că au devenit mai independenți.

Experiența DiscoverEU le-a oferit posibilitatea de a înțelege mai bine alte culturi și istoria Europei, dar și de a-și îmbunătăți competențele în materie de limbi străine. Peste două treimi dintre ei au declarat că nu și-ar fi putut plăti permisul de călătorie dacă n-ar fi existat inițiativa DiscoverEU. Participanții sunt invitați să devină ambasadori DiscoverEU pentru a promova inițiativa. De asemenea, ei sunt încurajați să contacteze alți călători participanți la inițiativă prin intermediul grupului online oficial #DiscoverEU Official, pentru a face schimb de experiență și de sfaturi, în special cu privire la experiențele culturale sau la modul de a călători digital și durabil.

Pentru a se înscrie, candidații eligibili trebuie să completeze un chestionar cu variante multiple de răspuns care testează cunoștințele generale despre Uniunea Europeană și alte inițiative ale UE destinate tinerilor. Există, de asemenea, o întrebare suplimentară, drept criteriu de departajare în caz de scoruri egale. Cu cât estimarea este mai apropiată de răspunsul corect, cu atât mai multe puncte primesc participanții. Acest lucru va permite Comisiei să realizeze un clasament al candidaților. Comisia le va oferi candidaților permise de călătorie în funcție de clasament, până la epuizarea biletelor disponibile.

Selecția se va face în funcție de naționalitate și/sau de țara de reședință, în funcție de numărul de permise de călătorie alocate fiecărei țări. Numărul permiselor alocate pentru fiecare țară în parte va fi publicat împreună cu rezultatele selecției.

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut