O Uniune eficientă, bazată pe valori

 

Cea de-a 13-a reuniune anuală la nivel înalt cu lideri ai cultelor religioase din întreaga Europă, găzduită de prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, în prezența vicepreședintelui Parlamentului European, Mairead McGuinness, a avut loc marți, 7 noiembrie, în contextul dezbaterii actuale privind viitorul Europei, ea abordând în detaliu chestiuni referitoare la valori și guvernanță.

 

Galerie foto