Pactul verde european: Comisia propune o nouă strategie pentru protejarea și refacerea pădurilor din UE

Comisia Europeană a adoptat noua Strategie a UE pentru păduri pentru 2030, o inițiativă emblematică din cadrul Pactului verde european, care se bazează pe Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030. 

Strategia contribuie la:

  • pachetul de măsuri propuse pentru atingerea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030 și a neutralității climatice în UE până în 2050;
  • îndeplinirea angajamentului UE de a accelera eliminarea carbonului prin absorbanți naturali, așa cum prevede Legea climei. 

Strategia pentru păduri stabilește o viziune și acțiuni concrete pentru creșterea cantității și calității pădurilor din UE și pentru consolidarea protejării, refacerii și rezilienței lor. Acțiunile propuse vor mări sechestrarea carbonului prin îmbunătățirea absorbanților și a stocurilor, ceea ce va contribui la atenuarea schimbărilor climatice. Strategia se angajează să protejeze cu strictețe pădurile primare și seculare, să refacă pădurile degradate și să asigure gestionarea lor durabilă, într-un mod care să mențină serviciile ecosistemice vitale pe care le oferă pădurile și de care depinde societatea.

Citiți mai multe despre acest subiect aici.

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut