Previziuni economice de vară ale CE pentru România: 7,4% creştere economică în 2021 şi 4,9% în 2022

Se preconizează că economia europeană se va redresa mai rapid decât se estimase anterior, economia României urmând să crească cu 7,4% în 2021 şi 4,9% în 2022.

 

În primul trimestru al anului, activitatea a depășit așteptările, iar în al doilea trimestru, îmbunătățirea situației sanitare a determinat o relaxare mai rapidă a restricțiilor impuse pentru controlul pandemiei. 

O creștere economică mai rapidă, odată cu redeschiderea economiilor și ameliorarea indicatorilor de percepție

Conform previziunilor economice intermediare din vara anului 2021, economia UE și a zonei euro urmează să crească cu 4,8 % în acest an și cu 4,5 % în 2022. În comparație cu previziunile din primăvară, rata de creștere pentru 2021 este semnificativ mai mare în UE (+0,6 puncte procentuale) și în zona euro (+0,5 puncte procentuale), în timp ce pentru 2022 este ușor mai ridicată în ambele zone (+0,1 puncte procentuale). Se estimează că PIB-ul real va reveni la nivelul de dinainte de criză în ultimul trimestru al anului 2021, atât în UE, cât și în zona euro. Pentru zona euro, acest lucru se întâmplă cu un trimestru mai devreme decât se preconizase în previziunile din primăvară.

Creșterea ar urma să se consolideze datorită mai multor factori. În primul rând, activitatea din primul trimestru al anului a depășit așteptările. În al doilea rând, o strategie eficace de limitare a răspândirii virusului și progresele în ceea ce privește vaccinările au condus la scăderea numărului de noi infecții și spitalizări, ceea ce, la rândul său, a permis statelor membre ale UE să își redeschidă economiile în trimestrul următor. Această redeschidere a adus beneficii în special întreprinderilor din sectorul serviciilor. Rezultatele optimiste ale anchetelor în rândul consumatorilor și al întreprinderilor, precum și datele care monitorizează mobilitatea sugerează că este deja în curs o relansare puternică a consumului privat. În plus, există dovezi ale unei revigorări a activității turistice în interiorul UE, care ar trebui să beneficieze în continuare de intrarea în vigoare a noului certificat digital al UE privind COVID începând cu 1 iulie. Împreună, se preconizează că acești factori vor compensa impactul negativ al deficitului temporar de factori de producție și al creșterii costurilor care afectează anumite părți ale sectorului de producție.

Consumul privat și investițiile ar urma să fie principalii factori de creștere, sprijiniți de ocuparea forței de muncă, în privința căreia se preconizează că va evolua în paralel cu activitatea economică. Creșterea puternică înregistrată de principalii parteneri comerciali ai UE ar trebui să aducă beneficii exporturilor de bunuri din UE, în timp ce exporturile de servicii vor suferi de pe urma constrângerilor care persistă pentru turismul internațional.

Se preconizează că Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) va avea o contribuție semnificativă la creșterea economică. Valoarea totală a bogăției generate de MRR în perioada analizată în previziuni ar urma să ajungă la aproximativ 1,2 % din PIB-ul real al UE din 2019. Amploarea preconizată a impulsului său de creștere rămâne aproximativ neschimbată față de previziunile anterioare, întrucât informațiile din planurile de redresare și reziliență prezentate oficial în ultimele luni confirmă, în linii mari, evaluarea efectuată în primăvară.

Citiți mai multe despre acest subiect aici

 

Galerie foto