10 puncte esenţiale ale şedinţei plenare din iunie

10 puncte esenţiale ale şedinţei plenare din iunie
(18.06.2010 16:58)

 

10 puncte esenţiale ale şedinţei plenare din iunie

Blocada din Gaza, timpul de lucru al şoferilor independenţi de autobuz
şi/sau camion şi etichetarea alimentelor au fost câteva din subiectele
dezbătute în cadrul şedinţei plenare din iunie. Eurodeputaţii au
discutat, de asemenea, despre obiectivele de dezvoltare ale mileniului
şi raportul anual privind drepturile omului în lume.

Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului: „Imaginaţia
noastră nu este cea care ne limitează ambiţiile, iar dificultăţile
economice şi financiare pe termen scurt nu justifică lipsa ambiţiei”, a
declarat preşedintele PE Jerzy Buzek în legătură cu atingerea
obiectivelor de dezvoltare ale mileniului. Preşedintele a subliniat
faptul că pentru a transforma obiectivele de dezvoltare ale mileniului
în realitate, avem nevoie de mecanisme inovatoare de finanţare pentru
dezvoltare.

Eliminarea controalelor la frontierele
Schengen cu România şi Bulgaria:
România şi Bulgaria ar putea
obţine foarte curând eliminarea controalelor la frontiera cu spaţiul
Schengen. Parlamentul a votat miercuri o decizie a Consiliul care
precizează că cele două State Membre îndeplinesc criteriile de protecţie
a datelor necesare pentru conectarea la baza de date SIS (Sistemul de
Informaţii Schengen), care permite schimbul de informaţii în cadrul
luptei împotriva criminalităţii şi a imigraţiei ilegale.

Twitter: Fanii Twitter au avut posibilitatea de a urmări marţi
o sesiune de întrebări şi răspunsuri între eurodeputaţi şi preşedintele
Comisiei Europene José Manuel Barroso pe cele 22 de conturi de Twitter
ale PE. Liderii grupurilor politice i-au adresat întrebări legate de
acordul SWIFT şi guvernanţa economică a Europei.

Rusia,
Belarus, Mexic, Tailanda, da şi statele membre ale UE
… marţi
a avut loc o discuţie în direct pe Facebook cu eurodeputata Heidi
Hautala despre situaţia drepturilor omului din lume. Discuţia a avut loc
înaintea dezbaterii pe aceeaşi temă în plen, la care a participat
Înaltul Reprezentant al UE pentru politica externă şi de securitate
comună, Catherine Ashton.

Timpul de lucru al şoferilor
independenţi:
O majoritate redusă a membrilor PE au respins
propunerea Comisiei, potrivit căreia şoferii de camion şi de autobuz
independenţi trebuie să fie exceptaţi de la aplicarea Directivei din
2002 privind organizarea timpului de lucru al persoanelor care
efectuează activităţi mobile de transport rutier. Legislaţia actuală
pentru şoferii angajaţi prevede o limită săptămânală în medie de 48 de
ore, care poate ajunge la 60 de ore, cu condiţia că media de 48 de ore
pe săptămână nu a fost depăşită timp de 4  luni.

Etichetarea
produselor alimentare:
Eurodeputaţii au respins propunerea de
introducere a sistemului tip semafor pentru menţionarea conţinutului de
sare, zahăr, grăsimi în produsele alimentare procesate. Cu toate
acestea, aceştia sunt de părere că etichetele produselor alimentare ar
trebui să conţină informaţii nutriţionale şi recomandări cu privire la
consumul zilnic.

O nouă Comisie specială pentru buget: Eurodeputaţii au aprobat miercuri înfiinţarea unei Comisii speciale
care să schiţeze plan financiar pe termen mediu după 2013 şi să propună
modalităţile de finanţare, bugetul necesar şi modul în care va fi
utilizat.

Gaza: UE urmăreşte îndeaproape
operaţiunea inacceptabilă din Orientul Mijlociu, însă Israelul trebuie
să pună capăt imediat blocadei impuse asupra Fâşiei Gaza, a spus Înaltul
Reprezentant al UE Catherine Ashton eurodeputaţilor miercuri. Blocada
din Gaza a avut ca rezultat un dezastru umanitar, a paralizat
reconstrucţia şi economia din Gaza şi a dus la creşterea radicalizării

Inundaţii: Inundaţiile în Europa Centrală reprezintă un semnal de alarmă
al vulnerabilităţii noastre în faţa calamităţilor naturale, a reamintit
eurodeputaţilor Comisarul Georgieva miercuri seara. Polonia, Republica
Cehă, Slovacia şi Ungaria, dar şi sudul Franţei au fost puternic
afectate. Dezastrele naturale sunt în creştere datorită schimbărilor
climatice. Solidaritatea europeană poate salva şi proteja vieţi şi
infrastructuri, a subliniat dânsa.

Estonia şi euro: În
ciuda crizei economice actuale şi tensiunii din zona euro, Estonia va
adopta moneda unică în ianuarie. Aderarea Estoniei la euro a fost
susţinută de către Parlamentul European miercuri 16 iunie cu 589 voturi
pentru, 40 împotrivă şi 52 abţineri.

Scroll to Top
Sari la conținut