Potrivit celor mai recente date ale Biroului european de statistică (1 decembrie 2016 – bit.ly/statisticiUE), România este la 57% din media europeană în ceea ce privește produsul intern brut / locuitor, raportat la standardul puterii de cumpărare. Astfel, România ocupă locul 27 în clasamentul UE28, la doar un punct procentual de Croația (58%), situată pe locul 26. Clasamentul este încheiat de Bulgaria care a înregistrat doar 47% din media europeană în acest top. Totodată, studiul Eurostat atribuie României cea mai rapidă creștere a standardului puterii de cumpărare, înregistrată în ultimii 10 ani: Romania – 32.5%, Polonia – 30.0%, Bulgaria – 14.6%, Ungaria – 13.3%, Cehia – 6%.
Sursa: Studiu Eurostat: standardul puterii de cumparare (bit.ly/statisticiUE)