Ziua Internațională pentru eradicarea sărăciei reprezintă un bun prilej pentru reflecție. Peste 7 milioane de români – mai mult de o treime din populație, respectiv 35,7% – sunt expuși riscul de sărăcie sau excluziune socială, conform ultimelor date Eurostat. Chiar dacă cifrele arată o tendință descendentă (-8,5% comparativ cu 2008), România figurează în continuare printre cele trei state membre ale Uniunii Europene cu cel mai mare procent din populație în această situație, alături de Bulgaria (38,9%) și Grecia (34,8%).