#Părințiifondatori

Unitatea europeană reprezintă o realitate pentru noi în acest moment, dar pentru a se ajunge la înfăptuirea unui asemenea proiect a fost nevoie de multă muncă, compromisuri și dedicare. Acest efort colectiv a fost realizat datorită colaborării între națiuni și facilitată de un grup de lideri politici europeni care au crezut într-o Europă unită.
Astfel, pentru a aduce un elogiu acestor personalități europene vom dedica o serie de postări săptămânale în care vom analiza contribuțiile lor atât la nivel individual cât și la nivel colectiv. Obiectivul acestei inițiative este să înțelegem viziunea de la care a plecat în trecut acest ideal tocmai pentru a putea înțelege mai clar unde ne aflăm acum în prezent și unde am putea să ne îndreptăm în viitor.
Modul în care a fost constituită Uniunea Europeană și, implicit, precedenta Comunitate Europeană, a reprezentat un proces complex care a surprins scena relațiilor internaționale. O asemenea entitate politică a fost concepută de minți cu adevărat ilustre, iar una dintre acestea a fost Jean Monnet.
S-a născut pe 9 noiembrie 1888 în Cognac, Franța, localitate care este reprezentativă pentru activitatea pe care a desfășurat-o familia acestuia, comercianți de coniac. Tot din cadrul familiei a moștenit spiritul antreprenorial, care l-a ajutat să se facă remarcat atât în comerț, dar surprinzător și în sfera politicului.
Chiar dacă nu și-a terminat studiile universitare, acest lucru nu a fost un impediment în ascensiunea sa politică. Datorită meritelor sale în organizarea proviziilor franceze în cadrul Primului Război Mondial, a fost numit deputat secretar general în Liga Națiunilor (organizație predecesoară Organizației Națiunilor Unite care a activat în perioada interbelică ).
După ce a picat Guvernul francez în 1939, Jean Monnet a fost o figură importantă care a avut un rol consultativ decisiv în politica de reafirmare franceză promovată de Charles de Gaulle și Winston Churchill.
Iar apogeul politicii sale a fost ideea de unificarea europeană bazată pe prinicipii economice. Europa fusese, în viziunea lui, scena unor războaie totale consecutive care aveau la bază diferendele naționaliste, iar acum era momentul ca acest lucru să se schimbe. Europa trebuia să colaboreze pentru un viitor mai bun.
Viziunea de antreprenor a lui Jean Monnet a găsit cheia spre o colaborare europeană, Europa urma să fie unificată prin interesul economic comun. Continentul european fusese măcinat de conflictele anterioare, iar relansarea pe toate planurile era un deziderat greu de atins la nivel național. Astfel, Monnet considera că refacerea continentului putea fi realizată împreună. Acesta își dorea crearea unei Comunități Europene care să colaboreze în domeniul economic. În centrul alianței se aflau adversarii continentali, Franța și Germania, care trebuiau să ajungă la pace și să înceapă construirea unui ideal european.
Jean Monnet a fost arhitecul unei alianțe economice spectaculoase, anume Comunitatea Europeană a Cărbunelui și a Oțelului care era compusă din Franța, Germania, Italia, Olanda, Belgia și Luxemburg. A reușit această inițiativă impresionantă cu spirijinul politic al lui Robert Schuman care a promovat acest proiect pe plan internațional. De asemenea el a fost și primul Președinte, între 10 august 1952 și 3 iunie 1955, al acestei organizații care a pavat drumul european. Acesta a fost începutul Comunității Europene, al Uniunii Europene, al Europei…

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut