Chiar dacă ideea lui Jean Monnet avea un potențial senzațional de a schimba spectrul relațiilor interstatale în Europa avea nevoie de un promotor cu viziune care să o prezinte liderilor europeni. Jean Monnet ,la acea vreme, nu avea capitalul politic necesar pentru a realiza acest obiectiv singur, dar cum am mai spus și data trecută, Europa a fost un proiect al mai multor lideri care credeau în ideea paneuropeană. Astfel, primul politician care a susținut proiectul lui Monnet a fost Robert Schuman.
De la naștere a avut un destin european deoarece s-a născut cetățean francez, dar vorbea limba luxemburgheză deoarece se afla la granița franco-luxemburgheză, la Évrange. De asemenea a studiat studiat în Germania dreptul și a avut primul său cabinet de avocatură în Metz. Iar în Primul Război Mondial face parte din serviciul auxiliar al armatei germane.
După realipirea Alsacei și Lorenei de către Franța, Robert Schuman devine oficial cetățean francez și își începe activitatea politică. Are diferite funcții politice și se poate observa ascensiunea sa în viața politică franceză: de la deputat în 1940 care a ajutat la reintegrarea celor două zone în Franța la Prim-Ministru din 1947-1948 unde a implementat refome economice care să ajute la lupta împotriva inflației pentru a restabili un echilibru bugetar.
Realizările sale în politica națională franceză sunt de admirat, dar cea mai importantă inițiativă a acestuia și care l-a făcut remarcat în memoria cetățenilor europeni este „Declarația Schuman”. După cum putem observa, Schuman avea deja experiența unui cetățean european fiind simultan francez, german și luxemburghez, iar acest lucru i-a oferit o identitate multiculturală prin care a putut să înțeleagă importanța colaborării între națiunile europene.
Împreună cu Jean Monnet au redactat un proiect de unificare între Franța și Germania pentru a colabora în domeniul cărbunelui și al oțelului. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului era primul pas spre pacificarea continentului și un început al colaborării europene. Propunerea a devenit un act oficial adoptat de către Ministerul de Externe francez în 9 mai 1950 devenind totodată, piatra de temelie a Uniunii Europene. Chiar dacă proiectul a vizat inițial Franța și Germania, în urma negocierilor s-au alăturat și Italia, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg.
Robert Schuman s-a implicat în proiectul european contribuind la elaborarea unei politici europene de apărare comună, de asemenea în perioanda 1958-1960 fiind președinte al Parlamentului European. Datorită organizării politice oferite de Schuman și Monnet s-a ajuns de la obiective simple precum cărbunele și oțelul la o piață comună europeană în interesul cetățenilor unde ne putem construi un viitor comun.