#Părințiifondatori

Până acum am reamintit numele unor lideri europeni din Franța, Germania și Italia însă la începutul acestui proiect de colaborare au contribuit și Belgia, Luxemburg și Țările de Jos. Mai mult de atât, acestea state au avut poziții similare în negocierile privind o colaborare europeană având deja la bază principiile de funcțioare ale Benelux. Iar cel care le-a reprezentat punctul de vedere într-un mod diplomatic impecabil a fost Paul-Henri Spaak.
Acesta s-a născut în 25 ianuarie 1899 în Schaerbeek, Belgia provenind dintr-o familie importantă atât pentru politica națională cât și pentru societatea civilă belgiană. A studiat dreptul la Université Libre de Bruxelles și a intrat în politică în anul 1920 devenind membru al Partidului Laborist Belgian. Datorită capacităților sale diplomatice exemplare a avut o ascensiune politică uimitoare, iar în 1938 a ajuns prim-ministru al Belgiei.
Apogeul în cariera politică din Belgia a fost în anul 1944 când a deținut din nou funcția de prim-ministru și cea de ministru al afacerilor externe. În această perioadă a început o politică de apropiere a Belgiei de Europa pentru a se asigura că țara va participa la un proiect de unificare unic în istorie. Fiind recunoscut pentru talentul său oratoric a contribuit semnificativ la toate negocierile care au avut loc pe continent în această perioadă fiind considerat un model de lider european.
De asemenea era recunoscut ca un adevărat internaționalist deoarece considera ca viitorul Belgiei este unul mai propice alături de alte națiuni cu care poate să colaboreze. Tocmai din această cauză a ajutat la fondarea Benelux, o uniune vamală între Belgia, Luxemburg și Țările de Jos care a devenit un model de urmat pentru Uniunea Europeană în ceea ce privește relansarea economică și dezvoltarea durabilă. Tot datorită acestui crez al său în colaborarea internațională s-a afirmat prin obținerea unor funcții distinse în sfera relațiilor internaționale precum Președinte al Adunării Generale ONU sau Secretar General al NATO.
Ceea ce l-a consacrat ca un lider european a fost exemplul de coordonare pe care l-a dat în cadrul Conferinței de la Messina în anul 1955 în care s-a pregătit tratatul de la Roma. Paul Henri Spaak s-a ocupat de coordonarea echipei responsabilă de pregătirea acestui tratat care are un impact important și în zilele noastre când ne gândim la unificarea economică. De asemenea a fost și primul Președinte al Parlamentului european și a fost apreciat datorită viziunii sale privind echilibrarea intereselor naționale cu prioritățile europene fiind considerat cel mai potrivit om să conducă această instituție.
Moștenirea lui Paul Henri Spaak nu constă doar în tratatele sau negocierile la care a luat parte. Ceea ce ne-a lăsat acest european a fost o viziunea pe care trebuie să o ducem mai departe, ideea de colaborare internațională a fost prinicipală în gândirea sa dar mereu a acordat atenție unui echilibru între interese, iar acum este rândul noilor generații de lideri să găseacă acest echilibru.

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut