Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate în cifre: Raportul anual 2019

Raportul anual pentru 2019 privind Erasmus+ arată că programul și-a îndeplinit pe deplin obiectivele pentru anul respectiv, cu niveluri excelente de punere în aplicare și o utilizare eficientă a fondurilor. Bugetul total pentru programul Erasmus+ a crescut de la an la an, ridicându-se în 2019 la 3,37 miliarde EUR – cu 547 de milioane EUR mai mult decât în 2018, ceea ce reprezintă o creștere de 20 %. Cu acest buget, Erasmus+ a sprijinit aproape 940 000 de experiențe de învățare în străinătate și a oferit finanțare unui număr de aproximativ 25 000 de proiecte și 111 000 de organizații.

În 2019, programul a finanțat mobilitatea a aproape 505 000 de studenți și de membri ai personalului din învățământul superior. De asemenea, a continuat, să sprijine cursanții și personalul din domeniul educației și formării profesionale – peste 192 000 de persoane au petrecut o perioadă de învățare în străinătate în 2019. Primele 17 alianțe universitare europene au demarat în iunie 2019, cu un buget de aproape 85 de milioane EUR. Cu un buget de 49,3 milioane EUR, componenta „sport” a programului a finanțat 260 de proiecte.  În primele 15 luni de existență, Corpul a sprijinit 3 750 de proiecte, oferind unui număr de peste 27 000 de tineri șansa de a participa la activități de voluntariat individual sau în echipă, la stagii sau locuri de muncă.

Context

Erasmus+ și programele sale anterioare se numără printre cele mai tangibile realizări ale UE. De peste 30 de ani, ele le-au oferit tinerilor oportunități de a descoperi alte realități din Europa continuându-și, în același timp, studiile. Programul continuă să se extindă, incluzând noi regiuni și noi categorii de public. Programul este, de asemenea, deschis participării țărilor partenere din întreaga lume. La 11 decembrie, statele membre și Parlamentul European au ajuns la un acord politic privind programul Erasmus+ pentru noua perioadă de programare 2021-2027. Noul program va fi nu doar mai favorabil incluziunii și mai inovator, ci și mai digital și mai verde.

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut