Toate statele membre UE s-au angajat în a ajuta toți tinerii cu vârsta sub 25 ani să aibă acces la un loc de muncă, un curs de formare continuă, un program de ucenicie sau un stagiu în termen de patru luni de la momentul în care devin șomeri sau își termină studiile. Astfel, a fost implementat programul „Garanția pentru tineret”.
Dorind să sprijine ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, programul reprezintă o punte către locuri de muncă și favorizează incluziunea tinerilor din UE.
Datorită acestui program, incluziunea a devenit o realitate în țările UE și a ajutat la îmbunătățirea vieților a milioane de tineri europeni. Spre exemplu, din 2014, peste 5 milioane de tineri europeni s-au înscris în aceste sisteme de garanții, iar peste 3,5 milioane dintre aceștia au acceptat o ofertă de muncă, de formare continuă, de stagiu sau de ucenicie.
În același timp, se poate observa o îmbunătățire relevantă a funcționării pieței muncii pentru tineri, respectiv:
- Numărul tinerilor din UE aflați în șomaj a scăzut cu aproape 2,3 milioane, în timp ce numărul tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare a scăzut cu 1,8 milioane;
- Șomajul în rândul tinerilor a scăzut considerabil, de la 24 % în 2013, la 14 % în 2019.
Așadar, Garanția i-a ajutat pe tineri să se pregătească pentru piața muncii și să își consolideze competențele semnificativ. De asemenea, s-a îmbunătățit coordonarea la nivelul politicilor sociale și a celor privind ocuparea forței de muncă, educația și tineretul, fiind create noi parteneriate cu partenerii sociali, serviciile pentru tineret și organizațiile de tineret.
Autor: Octavia Codreanu / Sursa foto: European Commission