Secțiile de votare s-au deschis în această duminică în Cipru, unde cetățenii au votat pentru alegerea unui nou parlament. Sondajele de opinie sugerează că principalele două partide ale țării vor pierde încrederea ciprioților, pe când partidele mici vor fi susținute de către alegătorii dezamăgiți, relatează Euronews.
Alegerile de duminică nu vor afecta funcționarea guvernului în statul mediteranean divizat, deoarece puterea executivă va rămâne tot în mâinile președintelui, ales separat.
Insula are 558.000 de persoane eligibile pentru vot, care pot alege dintre cele 21 de partide politice pentru cele 56 de locuri din parlamentul cipriot grec.
Folosindu-și dreptul de vot, președintele Ciprului, Nicos Anastasiades, i-a încurajat pe cetățeni să iasă la vot „abandonându-și canapeaua”, astfel încât aceștia să nu „ofere altora dreptul de a vota în locul lor”.
Unul dintre partidele care se așteaptă să câștige susținerea votanților în cadrul acestor alegeri este partidul de extremă dreaptă ELAM, al cărui miting puternic în alegerile de acum cinci ani a surprins mulți oameni. Partidele mai mici solicită alegătorilor să nu acorde voturi celui mai mare partid de centru-dreapta, DISY, despre care afirmă că este profund afectat de corupție. În același timp, în ultimele zile ale campaniei, președintele DISY, Averof Neophytou, a cerut susținătorilor tradiționali să nu transforme parlamentul într-o colecție de partide mai mici, divizate, care ar îngreuna procesul legislativ, conform sursei citate.
Se anticipează că al doilea cel mai mare partid al țării, partidul comunist AKEL, va pierde sprijinul cetățenilor.