Comisia Europeană a adoptat noua Strategie a UE pentru păduri pentru 2030, o inițiativă emblematică din cadrul Pactului verde european, care se bazează pe Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030.
Strategia contribuie la:
- pachetul de măsuri propuse pentru atingerea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030 și a neutralității climatice în UE până în 2050;
- îndeplinirea angajamentului UE de a accelera eliminarea carbonului prin absorbanți naturali, așa cum prevede Legea climei.
Strategia pentru păduri stabilește o viziune și acțiuni concrete pentru creșterea cantității și calității pădurilor din UE și pentru consolidarea protejării, refacerii și rezilienței lor. Acțiunile propuse vor mări sechestrarea carbonului prin îmbunătățirea absorbanților și a stocurilor, ceea ce va contribui la atenuarea schimbărilor climatice. Strategia se angajează să protejeze cu strictețe pădurile primare și seculare, să refacă pădurile degradate și să asigure gestionarea lor durabilă, într-un mod care să mențină serviciile ecosistemice vitale pe care le oferă pădurile și de care depinde societatea.
Citiți mai multe despre acest subiect aici.