Astăzi, 15 septembrie, Comisia adoptă o comunicare care stabilește conceptul de nou Bauhaus european.
Aceasta include o serie de acțiuni de politică și posibilități de finanțare. Proiectul vizează accelerarea transformării diferitelor sectoare economice, cum ar fi construcțiile și industria textilă, pentru a oferi tuturor cetățenilor acces la bunuri circulare și cu emisii de carbon mai scăzute.
Noul Bauhaus european aduce o dimensiune culturală și creativă Pactului verde european, cu scopul de a demonstra modul în care inovarea durabilă oferă experiențe concrete și pozitive în viața noastră de zi cu zi.
În ceea ce privește finanțarea, în perioada 2021-2022 vor fi alocate aproximativ 85 de milioane EUR proiectelor legate de noul Bauhaus european din cadrul programelor UE. Multe alte programe ale UE vor integra noul Bauhaus european ca element de context sau ca prioritate, fără un buget specific predefinit.
Finanțarea va proveni din diferite programe ale UE, inclusiv programul Orizont Europa pentru cercetare și inovare (în special misiunile Orizont Europa), programul LIFE pentru mediu și politici climatice și Fondul european de dezvoltare regională. Mai mult, Comisia va invita statele membre să utilizeze valorile fundamentale ale noului Bauhaus european în strategiile lor de dezvoltare teritorială și socioeconomică și să mobilizeze părțile relevante ale planurilor lor de redresare și reziliență, precum și programele din cadrul politicii de coeziune pentru a construi un viitor mai bun pentru toți.
Comisia va institui un laborator al noului Bauhaus european: un „grup de reflecție și de lucru” menit să co-creeze, să realizeze prototipuri și să testeze noi instrumente, soluții și recomandări de politică. Laboratorul va continua spiritul de colaborare al mișcării, care reunește diferite categorii sociale și se adresează societății, industriei și politicii pentru a conecta oamenii și a găsi noi modalități de a crea împreună.
Comunicarea se inspiră din contribuțiile primite în timpul fazei de co-proiectare, care s-a desfășurat în perioada ianuarie-iulie, în cadrul căreia Comisia a primit peste 2 000 de contribuții din întreaga Europă și din afara acesteia.
Obțineți mai multe informații privind Promovarea unei mișcări în creștere, accesând acest link.