Astăzi, 28 septembrie, ca parte a activității sale de creare a unui cadru de reglementare a sectorului farmaceutic care să fie adaptat exigențelor viitorului și rezistent la crize, Comisia a publicat o consultare publică privind revizuirea legislației UE în domeniul farmaceutic. Acesta este ultimul pas către o reformă ambițioasă, astfel cum s-a anunțat în Strategia farmaceutică pentru Europa, adoptată în noiembrie 2020.
Consultarea, care se va desfășura timp de douăsprezece săptămâni, până la 21 decembrie, va colecta opiniile atât ale publicului larg, cât și ale părților interesate, pentru a sprijini evaluarea revizuirii legislației farmaceutice a UE și a impactului acestei revizuiri. Evoluțiile de astăzi urmează consultării desfășurate pentru pregătirea strategiei în cauză.
De la adoptarea strategiei, Comisia a lucrat la o serie de acțiuni în strânsă cooperare cu autoritățile statelor membre, cu Agenția Europeană pentru Medicamente și cu organizații ale părților interesate. O acțiune emblematică majoră este revizuirea legislației generale în domeniul farmaceutic, care este preconizată să se încheie la sfârșitul anului 2022 și care este susținută și de un studiu în curs de desfășurare. Alte acțiuni emblematice ale strategiei se axează pe evaluarea tehnologiilor medicale, pe spațiul european al datelor privind sănătatea, pe legislația privind bolile rare și medicamentele pentru copii și pe consolidarea continuității și securității aprovizionării cu medicamente în UE.
Consultarea publică lansată astăzi abordează în special:
- performanța legislației UE în domeniul farmaceutic;
- existența unor nevoi medicale nesatisfăcute;
- stimulente pentru inovare;
- rezistența la antimicrobiene;
- adaptarea la exigențele viitorului a cadrului de reglementare pentru produsele noi;
- îmbunătățirea accesului la medicamente;
- competitivitatea piețelor europene pentru a asigura medicamente la prețuri accesibile;
- lărgirea spectrului de indicații al unor medicamente;
- securitatea aprovizionării cu medicamente;
- calitatea și fabricarea medicamentelor;
- provocările de mediu.
Mai multe informații sunt disponibile aici.