Comisia invită 19 state membre să respecte normele UE privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public.
Ieri, 30 septembrie, Comisia a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în cadrul verificării periodice a transpunerii prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere Belgiei, Bulgariei, Cehiei, Spaniei, Estoniei, Croației, Irlandei, Italiei, Ciprului, Letoniei, Luxemburgului, Ungariei, Țărilor de Jos, Austriei, României, Sloveniei, Slovaciei, Finlandei și Suediei.
Autoritățile nu au furnizat informații complete cu privire la modul în care normele revizuite ale UE privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public (Directiva (UE) 2019/1024) sunt transpuse în legislația lor națională. Directiva privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public, adoptată la 20 iunie 2019, urmărește să permită valorificarea beneficiilor datelor și va contribui la creșterea volumului vast și valoros al resurselor de date produse de organismele publice pentru ca acestea să fie reutilizate.
Directiva va stimula dezvoltarea de soluții inovatoare, cum ar fi aplicațiile de mobilitate, va spori transparența prin deschiderea accesului la datele din cercetări finanțate din fonduri publice și va sprijini noile tehnologii, inclusiv inteligența artificială. Statele membre trebuiau să transpună această directivă în legislația națională și să notifice Comisiei măsurile de transpunere până la 17 iulie 2021.
Aceste state membre au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde la scrisori și pentru a lua măsurile necesare. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită avize motivate.