UE și Republica Moldova își consolidează angajamentul și cooperarea în domeniul reformelor

Ieri, 28 octombrie, UE și Republica Moldova au convenit să consolideze și să intensifice în continuare cooperarea într-o serie de domenii cheie, în conformitate cu angajamentele Republicii Moldova în temeiul Acordului de Asociere UE-Moldova. 

 În plus, UE va ajuta Moldova să facă față actualei crize severe de aprovizionare cu gaze prin asistență în valoare de 60 de milioane de euro printr-un nou program de sprijin bugetar.

Președintele Ursula von der Leyen a declarat: „Uniunea Europeană este alături de Moldova în depășirea provocărilor cu care se confruntă în special în domeniile sănătății, energiei și economiei. Prin intermediul sprijinului nostru excepțional acordat, în valoare de 60 de milioane de euro, vom ajuta Moldova să treacă prin această criză, atenuând impactul creșterii prețurilor la gaze asupra celor mai vulnerabile persoane. De asemenea, susținem cu tărie agenda ambițioasă de reforme a Guvernului Republicii Moldova, în special pentru recâștigarea încrederii publicului în sistemul judiciar și în sistemul administrației publice și îmbunătățirea climatului de afaceri și investițional al țării.”

Consolidarea angajamentului și a cooperării au fost confirmate în cadrul mai multor întâlniri dintre UE și Moldova, precedate de o convorbire telefonică între președintele von der Leyen și președintele Maia Sandu ce a avut loc pe 26 octombrie.

Cel de-al 6-lea Consiliu de Asociere UE-Moldova de astăzi a reafirmat parteneriatul și angajamentul puternic pentru consolidarea asocierii politice și aprofundarea integrării economice a Moldovei cu UE în cadrul Acordului de Asociere și al Zonei de Liber Schimb Profunde și Cuprinzătoare (DCFTA). Acest lucru a fost confirmat în Declarația comună publicată după întâlnire.

Consiliul de Asociere a fost prezidat de Înaltul Reprezentant Josep Borrell. Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, a condus delegația Republicii Moldova. A participat și Comisarul pentru Vecinătate și Extindere, Olivér Várhelyi. De asemenea, UE și Moldova și-au reconfirmat parteneriatul puternic printr-o serie de acțiuni concrete.

Citiți mai multe despre cooperarea consolidată în domeniul energiei și consolidarea cooperării în politica externă și de securitate, aici

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut