Depozitarea deșeurilor: Comisia trimite România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea hotărârii Curții

Comisia a hotărât astăzi, 12 noiembrie, să trimită din nou România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea pe deplin a hotărârii Curții din 18 octombrie 2018, care constata neîndeplinirea de către România a obligațiilor sale în temeiul Directivei privind depozitele de deșeuri (Directiva 1999/31/CEC). Conform acestei hotărâri, România avea obligația ca, până la 16 iulie 2009, să închidă și să reabiliteze toate depozitele de deșeuri care nu au obținut o autorizație de funcționare. Curtea a constatat că România nu și-a respectat această obligație cu privire la 68 de depozite de deșeuri. Aceasta este a doua sesizare a Curții și poate duce la aplicarea unor sancțiuni corespunzătoare intervalului de timp scurs de la prima hotărâre până la asigurarea conformității.

Directiva privind depozitele de deșeuri stabilește standarde și oferă orientări pentru prevenirea sau reducerea, pe cât posibil, a efectelor negative ale depozitării deșeurilor asupra sănătății umane și asupra mediului. Pactul verde european și Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării au stabilit pentru UE obiectivul ambițios de a reduce la zero poluarea. Este important să se pună pe deplin în aplicare standardele consfințite în legislația UE, astfel încât să se asigure în mod eficace protecția sănătății umane și a mediului natural.

La trei ani de la pronunțarea hotărârii, România a închis și a reabilitat 24 de depozite de deșeuri. Așadar, 44 de depozite nu au fost încă închise, iar pentru multe dintre ele nu au fost încă prevăzute lucrările necesare pentru reabilitarea lor. Pentru a se conforma hotărârii Curții, România trebuie să ia toate măsurile necesare astfel încât să se asigure că aceste depozite de deșeuri sunt cât mai curând posibil închise, sigilate și reabilitate din cauza riscurilor pe care le prezintă pentru sănătate și pentru mediu.

Context

În temeiul dreptului UE, depozitarea deșeurilor ar trebui să nu se practice în Europa decât într-un mod controlat și sigur. Directiva privind depozitele de deșeuri (Directiva 1999/31/CE) stabilește standarde în ceea ce privește protejarea sănătății umane și a mediului, în special a apelor de suprafață, a apelor subterane, a solului și a aerului, împotriva efectelor negative cauzate de colectarea, transportul, depozitarea, tratarea și eliminarea deșeurilor. Directiva urmărește să prevină sau să reducă, pe cât posibil, efectele negative ale depozitării deșeurilor pe întreaga durată a ciclului de viață al depozitelor de deșeuri.

Deșeurile pot fi eliminate în diferite moduri. Îngroparea acestora în sol, cunoscută sub denumirea de „depozitare”, este modalitatea cea mai puțin durabilă din punctul de vedere al mediului și ar trebui să nu se recurgă la ea decât în ultimă instanță.

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut