Comisia introduce astăzi, 2 decembrie, acțiuni în justiție împotriva a 18 state membre pentru nerespectarea obligației de a asigura punerea în aplicare corespunzătoare a normelor UE privind evaluarea proporționalității noilor reglementări referitoare la profesii.
Directiva din 2018 privind efectuarea unui test de proporționalitate înainte de adoptarea unor noi reglementări referitoare la profesii prevede obligația statelor membre de a se asigura că toate cerințele pe care le introduc în ceea ce privește profesiile sunt necesare și echilibrate. Directiva prevede un set de criterii pentru a preveni adoptarea unor norme naționale inutil de împovărătoare, care pot îngreuna accesul la o gamă largă de profesii sau exercitarea acestora de către candidații calificați. Faptul că normele UE privind testul de proporționalitate nu au fost puse în aplicare în mod corespunzător ar putea, în ultimă instanță, să îi dezavantajeze pe consumatori, sub forma unor prețuri excesive, să împiedice dezvoltarea unor servicii inovatoare sau chiar să conducă la un acces insuficient la servicii importante. Directiva este un instrument puternic pentru facilitarea accesului la activitățile reglementate și a exercitării acestora de către profesioniștii din întreaga UE. Acțiunile introduse astăzi pentru a se asigura punerea în aplicare corespunzătoare a acestei directive vor contribui la prevenirea sau la eliminarea unor bariere disproporționate de pe piața unică, în concordanță cu obiectivele planului de acțiune al UE privind asigurarea respectării normelor referitoare la piața unică.
Această problemă îi afectează pe mulți cetățeni europeni: aproximativ 50 de milioane dintre aceștia – reprezentând 22 % din forța de muncă a Europei – exercită profesii la care accesul este condiționat de deținerea unor calificări specifice sau pentru care utilizarea unui anumit titlu este protejată, de exemplu, avocații sau farmaciștii. De asemenea, există adesea cerințe specifice cu privire la modul de exercitare a profesiei, precum restricții privind persoanele care pot deține acțiunile societăților respective sau modul în care pot fi promovate serviciile oferite. Asigurarea faptului că astfel de norme sunt justificate și proporționale generează beneficii concrete pentru cetățenii europeni, atât pentru profesioniști, cât și pentru consumatori.
Proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor
După evaluarea amănunțită a măsurilor naționale de transpunere, Comisia a constatat că diverse cerințe nu au fost puse în aplicare în mod corespunzător de către unele state membre și că există riscul ca directiva să nu fie eficace în practică. Prin urmare, s-a decis deschiderea de acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva următoarelor state membre: Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Lituania, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Suedia.
Cele mai grave probleme identificate de Comisie sunt:
- faptul că nu au fost integrate suficient toate tipurile de reglementări, cum ar fi cele adoptate de asociațiile profesionale;
- transpunerea inexactă a criteriilor referitoare la testul de proporționalitate, cum ar fi obligația de a se garanta că noile norme sunt necesare în contextul în care există deja alte norme în vigoare;
- faptul că nu s-au asigurat garanțiile procedurale necesare, cum ar fi obiectivitatea evaluărilor, eficacitatea mecanismelor de monitorizare ex post, precum și informarea și implicarea efectivă a părților interesate.
Toate statele membre au la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să le trimită un aviz motivat.
Citiți mai multe despre cooperarea în vederea simplificării cadrului de reglementare privind serviciile profesionale pentru întreprinderi.