Comisia salută acordul politic care le va permite călătorilor europeni să beneficieze în continuare de roaming gratuit

Comisia salută acordul politic la care au ajuns Parlamentul European și statele membre ale UE cu privire la noul Regulament privind roamingul.

Noul regulament va prelungi până în 2032 sistemul existent, care prevede că cetățenilor nu li se pot aplica taxe suplimentare pentru apelurile efectuate sau datele utilizate în timpul călătoriilor în interiorul UE, și va oferi, de asemenea, noi avantaje consumatorilor.

Cetățenii vor putea să efectueze apeluri, să transmită mesaje text și să utilizeze datele mobile atunci când călătoresc în interiorul UE fără costuri suplimentare și la același nivel de calitate ca în țara lor de origine; vor avea un acces mai bun la comunicațiile de urgență, indiferent de locul în care se află în Europa și vor avea dreptul să primească informații clare referitoare la situația în care li s-ar putea percepe taxe suplimentare accidentale pentru un serviciu utilizat în roaming. Regulamentul va intra în vigoare la 1 iulie 2022.

Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală, a declarat: Din 2017, beneficiem, ca europeni, de acces gratuit la roaming. Iar prin acordul convenit astăzi, ne-am asigurat că ne vom putea bucura de aceste beneficii pentru încă 10 ani și că vom putea rămâne conectați, vom putea efectua apeluri, trimite mesaje text și naviga pe internet fără costuri suplimentare atunci când călătorim în UE. În același timp, prin acest nou regulament, îmbunătățim, totodată, calitatea experienței de roaming.

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a declarat: În timpul vacanțelor petrecute în Grecia, Austria sau Bulgaria. Atunci când vizităm clienți sau furnizori în Italia sau Estonia…. Faptul că putem călători în străinătate fără să ne facem griji în legătură cu factura telefonică reprezintă o parte tangibilă a experienței pe care o avem ca europeni în raport cu piața unică a UE. Astăzi ne asigurăm nu numai că această experiență va continua, ci și că o vom îmbunătăți: vom avea parte de o calitate mai bună, de servicii mai bune și chiar de mai multă transparență.

Noul regulament privind roamingul

În februarie 2021, Comisia a prezentat o propunere referitoare la un nou Regulament privind roamingul. Noile norme le vor oferi călătorilor europeni posibilitatea de a avea acces la „roaming la prețurile de pe piața națională” până în 2032 și vor introduce avantaje și protecții suplimentare pentru consumatori:

O calitate îmbunătățită pentru consumatori

Consumatorii vor beneficia de acces la serviciile de roaming atunci când călătoresc, la același nivel de calitate cu care sunt obișnuiți în țara lor de origine. Consumatorii care au de obicei acces la servicii 5G în țara lor de origine vor putea să beneficieze de servicii 5G și în roaming, ori de câte ori acestea sunt disponibile. În cazul în care sunt identificați factori specifici care ar putea avea un impact asupra calității experienței de roaming, operatorii vor avea obligația să își informeze prompt clienții cu privire la acest lucru.

Prevenirea aplicării unor tarife neașteptat de ridicate

În timpul călătoriilor în străinătate, cetățenii s-ar putea afla în situația în care au nevoie să sune la numerele naționale de telefon dedicate serviciilor pentru clienți, la serviciile de asistență sau la societățile de asigurări. Aceste servicii sunt, în general, gratuite sau taxate la un preț scăzut atunci când apelul se efectuează în țara de origine, în schimb, dacă apelul este efectuat din străinătate, consumatorilor li se percep adesea taxe suplimentare și aceștia pot avea surprize neplăcute la primirea facturii. De acum înainte, operatorii vor fi obligați să își informeze în mod adecvat clienții cu privire la taxele suplimentare care li se pot aplica atunci când se află în străinătate, astfel încât aceștia să poată face alegeri în cunoștință de cauză cu privire la utilizarea serviciilor respective.

Călătorii pot avea surpriza unor facturi deosebit de ridicate atunci când telefonul lor se conectează la alte rețele decât cele terestre, de exemplu în timpul unei călătorii cu avionul sau pe mare. Noul regulament garantează o mai bună informare a consumatorilor și o întrerupere automată a acestor servicii atunci când factura ajunge la un cost de 50 EUR sau la o altă sumă maximă definită în prealabil. Operatorii le pot oferi consumatorilor servicii suplimentare, cum ar fi posibilitatea de a nu folosi serviciile de roaming în timpul călătoriei cu avionul sau pe mare.

O mai bună informare cu privire la comunicațiile de urgență și un acces îmbunătățit la acestea

Accesul la serviciile de comunicații de urgență este esențial pentru salvarea de vieți omenești. Noul regulament asigură un acces îmbunătățit și gratuit al cetățenilor la comunicațiile de urgență, incluzând și opțiunea de localizare a apelantului. Operatorii se vor asigura că cetățenii sunt informați că au posibilitatea de a apela serviciile de urgență utilizând numărul „112”, numărul european unic pentru apelurile de urgență, și că au la dispoziție și alte mijloace de accesare a serviciilor de urgență, de exemplu mesajele text în timp real sau aplicațiile disponibile pentru persoanele cu handicap. Până în iunie 2023, operatorii îi vor informa automat pe clienți, prin intermediul unui mesaj text, cu privire la mijloacele alternative pe care le au la dispoziție pentru a accesa serviciile de urgență.

Asigurarea sustenabilității pentru operatori: plafoane mai mici pentru tarifele cu ridicata

Noul Regulament privind roamingul stabilește tarife cu ridicata mai mici. Acestea sunt costurile facturate de operatorii de telefonie mobilă din țara-gazdă în schimbul accesului la rețelele lor și care permit operatorilor de telefonie mobilă vizitatori și clienților lor să beneficieze de servicii de roaming în străinătate.

Plafoanele pentru tarifele cu ridicata sunt stabilite la un nivel care să le permită operatorilor să acopere și să recupereze costul furnizării serviciilor de roaming către consumatori la prețurile de pe piața națională.

Pentru serviciile de date, noul regulament stabilește următoarele plafoane pentru tarifele cu ridicata:

2 EUR/GB în 2022, 1,8 EUR/GB în 2023, 1,55 EUR/GB în 2024, 1,3 EUR/GB în 2025, 1,1 EUR/GB în 2026 și 1 EUR/GB începând din 2027.

Pentru apelurile vocale: 0,022 EUR/min. în perioada 2022-2024 și 0,019 EUR/min. începând din 2025.

Pentru mesajele SMS: 0,004 EUR/SMS în perioada 2022-2024 și 0,003 EUR/SMS începând din 2025.

Reducerea tarifelor cu ridicata este în avantajul consumatorilor, deoarece acestea ar trebui să asigure faptul că toți operatorii sunt în măsură să ofere abonamente de roaming competitive, în conformitate cu principiul „roaming la prețurile de pe piața națională”.

Etapele următoare

Normele urmează să intre în vigoare la 1 iulie 2022, în timp util pentru ca cetățenii să poată beneficia în continuare, în roaming, de prețurile practicate pe piețele naționale.

 Comisia ar trebui, de asemenea, să evalueze măsurile referitoare la comunicațiile în interiorul UE (apelurile și SMS-urile din țara de origine către un alt stat membru) și să verifice dacă și în ce măsură există în continuare o nevoie de a se reduce plafoanele pentru a-i proteja pe consumatori.

Context

Roamingul gratuit a fost introdus în UE în 2017. De atunci, volumul apelurilor, al mesajelor text și al comunicațiilor de date ale călătorilor europeni în afara granițelor naționale a crescut. Era însă loc de mai bine. În cel mai recent sondaj Eurobarometru din februarie 2021, 33 % dintre respondenții care au indicat că au efectuat călătorii în străinătate au semnalat o încetinire a vitezei serviciilor de internet pe dispozitivele mobile față de viteza disponibilă în mod normal în țara lor de origine, iar 28 % au indicat că au avut un standard de rețea mai scăzut în străinătate (și anume, acces la o rețea 3G în loc de 4G). În plus, un studiu realizat de Centrul Comun de Cercetare a constatat că unui procent de 25 % dintre consumatori li s-a întâmplat cel puțin o dată ca serviciile accesate în roaming să fie mai proaste decât în țara lor de origine, chiar și atunci când condițiile de rețea ar fi fost suficiente pentru a asigura o calitate mai bună.

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut