Învățământul superior: pregătirea universităților din UE pentru viitor printr-o cooperare transnațională mai strânsă

Astăzi, societatea europeană are nevoie mai mult ca oricând de contribuția universităților și a altor instituții de învățământ superior.

Europa se confruntă cu provocări majore, cum ar fi schimbările climatice, transformarea digitală și îmbătrânirea populației, într-un moment în care este lovită de cea mai mare criză sanitară mondială din ultimul secol și de consecințele sale economice. Universitățile și întregul sector al învățământului superior se situează la intersecția dintre educație, cercetare și inovare și ocupă o poziție unică pentru a modela economii durabile și reziliente și a spori caracterul ecologic, incluziv și digital al Uniunii Europene.

Cele două inițiative noi adoptate astăzi, 18 ianuarie, o Strategie europeană pentru universități și o propunere a Comisiei de recomandare a Consiliului privind crearea de punți pentru o cooperare europeană eficace în domeniul învățământului superior, vor sprijini universitățile în acest demers.

Margaritis Schinas, vicepreședintele pentru promovarea modului nostru de viață european, a declarat: „Universitățile europene incluzive și de excelență reprezintă atât o condiție, cât și o bază pentru modul nostru de viață european. Ele sprijină societățile deschise, democratice și echitabile, precum și creșterea susținută, spiritul antreprenorial, integrarea și ocuparea forței de muncă. Prin propunerile noastre de astăzi, urmărim să aducem cooperarea transnațională în învățământul superior la un nou nivel. Valori comune, mobilitate sporită, un domeniu de aplicare mai larg și sinergii mai puternice pentru a construi o dimensiune cu adevărat europeană în învățământul nostru superior.”

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Propunerile de astăzi vor aduce beneficii întregului sector al învățământului superior și în primul rând studenților noștri. Ei au nevoie de campusuri transnaționale moderne, cu acces facil la mobilitatea în străinătate, pentru a permite un parcurs școlar și o experiență cu adevărat europene. Suntem pregătiți să ne unim forțele cu statele membre și cu instituții de învățământ superior din întreaga Europă. Împreună putem aduce educația, cercetarea și inovarea în serviciul societății. Alianțele universităților europene pregătesc terenul; până la jumătatea anului 2024, bugetul european va sprijini până la 60 de alianțe ale universităților europene cu peste 500 de universități din întreaga Europă.”

O strategie europeană pentru universități

Europa găzduiește aproape 5 000 de instituții de învățământ superior, 17,5 milioane de studenți din învățământul terțiar, 1,35 milioane de persoane care predau în învățământul terțiar și 1,17 milioane de cercetători. Această strategie urmărește să sprijine toate universitățile din Europa și să le permită să se adapteze la condițiile în schimbare, să prospere și să contribuie la reziliența și redresarea Europei. Ea propune un set de acțiuni importante pentru a sprijini universitățile europene în vederea atingerii a patru obiective:

  • consolidarea dimensiunii europene a învățământului superior și a cercetării;
  • consolidarea universităților ca faruri ale modului nostru de viață european prin acțiuni de sprijin axate pe carierele academice și de cercetare, pe calitatea și relevanța pentru competențe adaptate exigențelor viitorului, pe diversitate, incluziune, practici democratice, drepturi fundamentale și valori academice;
  • capacitarea universităților ca actori esențiali ai schimbării în dubla tranziție verde și digitală;
  • consolidarea universităților ca vectori ai rolului și poziției de lider deținute de UE la nivel mondial.

Crearea de punți pentru o cooperare europeană eficace în domeniul învățământului superior

Propunerea Comisiei de recomandare a Consiliului urmărește să le permită instituțiilor europene de învățământ superior să coopereze mai strâns și mai aprofundat, să faciliteze punerea în aplicare a unor programe și activități educaționale transnaționale comune, punerea în comun a capacităților și a resurselor sau acordarea de diplome comune. Aceasta este o invitație adresată statelor membre de a lua măsuri și de a crea condițiile adecvate la nivel național pentru a permite o astfel de cooperare transnațională mai strânsă și durabilă, o punere în aplicare mai eficace a activităților educaționale și de cercetare comune și a instrumentelor Spațiului european al învățământului superior (Bologna). Propunerea va facilita fluxul de cunoștințe și va construi o legătură mai puternică între educație, cercetare și comunitățile industriale inovatoare. Obiectivul este, în special, de a sprijini furnizarea de oportunități de învățare de înaltă calitate pe tot parcursul vieții pentru toți, cu accent pe aptitudinile și competențele cele mai necesare pentru a face față cerințelor economice și societale actuale.

Transformarea obiectivelor în realitate: patru inițiative emblematice

Dimensiunea europeană a învățământului superior și a cercetării va fi consolidată prin patru inițiative emblematice până la jumătatea anului 2024:

  • Extinderea la 60 de universități europene, cu peste 500 de instituții de învățământ superior până la jumătatea anului 2024, cu un buget indicativ Erasmus + în valoare totală de 1,1 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027. Scopul este de a dezvolta și de a împărtăși o cooperare structurală, durabilă și sistemică comună pe termen lung în domeniul educației, cercetării și inovării, creând campusuri interuniversitare europene în care studenții, personalul și cercetătorii din toate regiunile Europei să se poată bucura de mobilitate neîntreruptă și să poată crea noi cunoștințe împreună, dincolo de granițele dintre țări și discipline.
  • Depunerea de eforturi în vederea elaborării unui statut juridic pentru alianțele instituțiilor de învățământ superior, care să le permită acestora să își pună în comun resursele, capacitățile și punctele forte, cu un proiect-pilot Erasmus+ începând din 2022.
  • Depunerea de eforturi în vederea unei diplome europene comune pentru a recunoaște valoarea experiențelor transnaționale în ceea ce privește calificările obținute de studenți în învățământul superior și pentru a reduce birocrația în ceea ce privește realizarea programelor comune.
  • Extinderea inițiativei privind legitimația europeană de student prin lansarea a unui identificator european unic al studenților, disponibil pentru toți studenții mobili în 2022 și pentru toți studenții din universitățile din Europa până la jumătatea anului 2024, pentru a facilita mobilitatea la toate nivelurile.

Etapele următoare

Coordonarea eforturilor între UE, statele membre, regiuni, societatea civilă și sectorul învățământului superior este esențială pentru ca Strategia europeană pentru universități să devină realitate. Comisia invită Consiliul, statele membre și universitățile să discute cu privire la această agendă politică și să colaboreze în direcția unor universități adaptate exigențelor viitorului.

Propunerea Comisiei de recomandare a Consiliului privind crearea de punți pentru o cooperare europeană eficace în domeniul învățământului superior va fi discutată cu statele membre. După adoptarea sa de către Consiliu, Comisia va sprijini statele membre și partenerii relevanți în ceea ce privește punerea în aplicare a acestei recomandări a Consiliului.

Context

Comisia și-a anunțat intenția de a iniția crearea în comun a unei agende de transformare pentru învățământul superior în comunicarea sa intitulată „Realizarea Spațiului european al educației până în 2025” și în comunicarea sa privind un nou Spațiu european de cercetare. Concluziile Consiliului privind noul Spațiu european de cercetare, adoptate la 1 decembrie 2020, subliniază „că trebuie dezvoltate sinergii și interconexiuni mai puternice între SEC, SEIS și elementele legate de învățământul superior ale Spațiul european al educației (SEE)”. În Rezoluția sa din 26 februarie 2021 privind „un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării în perspectiva realizării și dezvoltării în continuare a spațiului european al educației (2021-2030)”, Consiliul a identificat stabilirea unei agende pentru transformarea învățământului superior ca fiind o acțiune concretă în domeniul prioritar al învățământului superior.

Agenda politică privind SEC anexată la Concluziile Consiliului privind viitoarea guvernanță a Spațiului european de cercetare, adoptată la 26 noiembrie 2021, sprijină acțiunile relevante pentru universități, inclusiv o acțiune specifică privind capacitarea instituțiilor de învățământ superior să se dezvolte în conformitate cu Spațiul european de cercetare și în sinergie cu Spațiul european al educației.

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut