Conferința privind viitorul Europei: recomandările cetățenilor dezbătute în adunarea plenară

Vineri, 21, și sâmbătă, 22 ianuarie, adunarea plenară a conferinței a trecut în revistă recomandările formulate de două grupuri de dezbatere ale cetățenilor europeni și de grupuri naționale de dezbatere ale cetățenilor.

A treia sesiune a adunării plenare a trecut în revistă cele 90 de recomandări formulate de grupurile de dezbatere care s-au concentrat asupra temelor „Democrația europeană/Valori și drepturi, statul de drept, securitate” și „Schimbări climatice și mediu/Sănătate”, precum și recomandările conexe ale grupurilor naționale de dezbatere ale cetățenilor.

Dezbaterile s-au centrat pe recomandările venite din partea celor două grupuri de dezbatere care și-au finalizat până acum lucrările și în cadrul cărora s-au reunit (față în față și la distanță) circa 200 de europeni cu vârste diferite, din medii diverse, provenind din toate statele membre, pentru a discuta și a adopta recomandări cu privire la provocările prezente și viitoare pe care le întâmpină Europa.

Grupul de dezbatere privind „Democrația europeană/Valori și drepturi, statul de drept, securitate” a adoptat 39 de recomandări în cadrul sesiunii sale finale găzduite de Institutul Universitar European din Florența (Italia), în luna decembrie. Grupul care a dezbătut pe tema „Schimbări climatice și mediu/Sănătate” a fost găzduit în ianuarie de Colegiul Europei din Natolin și de orașul Varșovia (Polonia), unde a finalizat 51 de recomandări din domeniul său de competență.

Guy Verhofstadt (Parlamentul European) a declarat: „Am fost deosebit de impresionat de încrederea cu care reprezentanții cetățenilor și-au susținut recomandările în dezbaterile lor cu responsabili politici plini de experiență. Este clar că ei contează pe un follow-up concret, care să le respecte viziunea amplă, și că nu se așteaptă la o simplă alegere a elementelor convenabile. În final, va trebui să se dea curs tuturor recomandărilor.”

Clément Beaune (președinția Consiliului) a comentat: „Adunarea plenară trebuie să discute recomandările cetățenilor. Aceasta este provocarea noastră a tuturor în cadrul Conferinței privind viitorul Europei. Suntem încântați de faptul că dezbaterile și contribuțiile cetățenilor îmbogățesc prioritățile Uniunii Europene pentru generațiile viitoare..”

Dubravka Šuica (Comisia Europeană) a declarat: „Am avut încă de la început încredere deplină în acest proces deliberativ, iar așteptările mi-au fost chiar depășite. Sunt impresionată de înalta calitate a recomandărilor adoptate de grupurile de dezbatere ale cetățenilor europeni și de grupurile naționale care și-au finalizat lucrările până în prezent. Este deci cu atât mai important ca cetățenii să se regăsească în rezultatele acestor deliberări și să vadă ulterior efectele concrete ale acestei conferințe. Democrația noastră merită această dezbatere animată și constructivă.”

Etapele următoare

Cele două grupuri de dezbatere ale cetățenilor europeni care nu și-au prezentat încă recomandările urmează să își finalizeze activitatea în februarie. Reuniunea grupului de dezbatere „UE în lume/Migrație” (care ar urma să se desfășoare în perioada 11-13 februarie) va fi găzduită de Institutul European de Administrație Publică din Maastricht, în Țările de Jos. Reuniunea grupului „O economie mai puternică, justiție socială și locuri de muncă/Educație, cultură, tineret, sport/Transformarea digitală” (planificată pentru 25-27 februarie) va fi găzduită de Institutul pentru Afaceri Internaționale și Europene din Dublin, în Irlanda. Recomandările lor vor fi dezbătute în cadrul unei sesiuni ulterioare a adunării plenare a conferinței.

Context

Adunarea plenară a conferinței reunește reprezentanți ai Parlamentului European (108), ai Consiliului (54 sau doi pentru fiecare stat membru) și ai Comisiei Europene (3), reprezentanți ai parlamentelor naționale din toate statele membre (108) pe picior de egalitate, precum și cetățeni (108). În cadrul componentei cetățenești, la deliberări iau parte reprezentanți ai grupurilor de dezbatere ale cetățenilor europeni (80), reprezentanți ai evenimentelor naționale sau ai grupurilor naționale de dezbatere ale cetățenilor (27 sau unul pentru fiecare stat membru) și președintele Forumului European de Tineret. În plus, participă ca membri reprezentanți ai Comitetului Regiunilor și ai Comitetului Economic și Social European (câte 18 din fiecare), reprezentanți aleși din partea autorităților locale și regionale (6 din fiecare) și reprezentanți ai partenerilor sociali (12) și ai societății civile (8). Periodic, atunci când sunt discutate subiecte din portofoliile lor, sunt invitați să participe la dezbatere și alți membru ai colegiului comisarilor, inclusiv Înaltul Reprezentant al Uniunii. Pot fi invitați și reprezentanți ai unor părți interesate importante, cum s-a întâmplat, de exemplu, pe 21-22 ianuarie când au participat reprezentanți ai țărilor din Balcanii de Vest, ai agențiilor și organismelor UE precum Ombudsmanul UE, Emily O’Reilly, sau în cazul dialogului dintre instituțiile europene și biserici, asociații sau comunități religioase și organizații filosofice și neconfesionale.

În cadrul adunării plenare sunt dezbătute recomandările grupurilor de dezbatere ale cetățenilor europeni și cele ale grupurilor naționale, precum și contribuțiile colectate prin platforma digitală multilingvă, grupate pe teme, fără un rezultat prestabilit. Pe bază de consens, adunarea plenară își va prezenta propunerile Comitetului executiv, care va elabora un raport în deplină colaborare cu adunarea plenară și în condiții de maximă transparență. Grupurile de dezbatere au selectat 80 de cetățeni (20 din fiecare grup) pentru a le reprezenta în adunarea plenară a conferinței. Acești reprezentanți sunt membri ai adunării plenare începând cu a doua sesiune a sa, care a avut loc în octombrie la Strasbourg. Puteți consulta mai multe informații despre componența, scopul și activitatea adunării plenare și puteți descărca toate documentele relevante pentru evenimentul din weekend pe pagina web a adunării plenare a conferinței.

Toți europenii pot continua să contribuie la dezbatere prin intermediul platformei digitale multilingve.

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut