Antitrust: Comisia deschide o anchetă cu privire la un posibil comportament anticoncurențial al Google și Meta privind publicitatea prin bannere web

Comisia Europeană a deschis o anchetă antitrust oficială pentru a evalua dacă un acord între Google și Meta (fosta Facebook) pentru servicii de publicitate prin bannere web ar fi încălcat normele UE în materie de concurență.

Ancheta Comisiei se referă la un acord pe care Google l-a denumit codificat „Jedi Blue”, încheiat în septembrie 2018 între Google și Meta în ceea ce privește participarea rețelei publicitare (Audience Network) a Meta la programul de licitație deschisă (Open Bidding) al Google.

Comisia este preocupată de faptul că acordul s-a putea înscrie în eforturile de a exclude serviciile de publicitate online concurente cu programul de licitație deschisă al Google și, prin urmare, de a restrânge sau de a denatura concurența pe piețele de publicitate prin bannere web, în detrimentul editorilor și, în cele din urmă, al consumatorilor.

Dacă preocupările se dovedesc întemeiate, practicile care fac obiectul anchetei ar putea încălca normele UE în materie de concurență care se referă la acordurile anticoncurențiale dintre întreprinderi (articolul 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene) și/sau la abuzul de poziție dominantă (articolul 102 din TFUE). Comisia va efectua propria sa anchetă amănunțită în mod prioritar.

Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „Mulți editori se bazează pe publicitatea prin bannere web pentru a finanța conținut online pentru consumatori. Este posibil ca așa-numitul acord „Jedi Blue” dintre Google și Meta să vizeze o tehnologie concurentă cu programul „Open Bidding” al Google, cu scopul de a o slăbi și a o exclude de pe piața afișării bannerelor publicitare pe site-urile și aplicațiile editorilor. Dacă ancheta noastră va confirma acest fapt, înseamnă că am avea de a face cu o restrângere și o denaturare a concurenței pe piața deja concentrată a tehnologiei publicitare, în detrimentul tehnologiilor concurente de difuzare a anunțurilor publicitare, al editorilor și, în cele din urmă, al consumatorilor.”

Un comunicat de presă este disponibil online.

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut