Ucraina: Comisia deschide negocieri pentru participarea Ucrainei la programul LIFE pentru climă și mediu

Comisia a început ieri, 31 martie, negocierile cu Ucraina pentru a oferi acestei țări posibilitatea de a se alătura programului LIFE pentru climă și mediu.

Programul LIFE urmărește în special să contribuie la tranziția către o economie durabilă, să protejeze mediul, să oprească și să inverseze declinul biodiversității.

Prin aderarea la programul LIFE, Ucraina va putea beneficia de finanțare pentru a-și reface mediul după distrugerile provocate de invazia Rusiei, fie că este vorba de poluare, de distrugerea ecosistemelor sau de alte efecte pe termen lung.

Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, i-a transmis astăzi decizia omologului său ucrainean Ruslan Strilets, ministrul ecologiei și resurselor naturale. Comisarul Sinkevičius a declarat: „Comisia a finalizat toate etapele prealabile pentru începerea negocierilor privind aderarea la programul LIFE, așadar nu avem motive să întârziem procesul. Agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și impactul ei asupra climei și mediului au făcut ca acest parteneriat să fie cu atât mai important și suntem pregătiți să sprijinim Ucraina să adere la programul LIFE.

Programul LIFE este instrumentul de finanțare al UE pentru mediu și politici climatice care funcționează din 1992.

Prin acesta s-au cofinanțat peste 5.500 de proiecte în întreaga UE și în afara acesteia, iar suma de care programul dispune pentru finanțare este de 5,4 miliarde EUR.

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut