DiscoverEU: peste 1500 de tineri români selectați în prima rundă din 2022

În prima rundă a acțiunii DiscoverEU din cadrul programului Erasmus+, 1562 de tineri români în vârstă de 18 ani au fost selectați să călătorească în întreaga Europă.

La nivel european, 35.000 de tineri în vârstă de 18 ani au fost selectați să călătorească în întreaga Europă.

Ciclul din acest an marchează intrarea DiscoverEU în programul Erasmus+. Odată cu această modificare și datorită finanțării excepționale acordate cu ocazia Anului european al tineretului 2022, în acest an se vor pune la dispoziție 70.000 de permise de călătorie.

Pentru prima dată, s-au putut înscrie și tineri din Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Macedonia de Nord, Serbia și Turcia, deoarece aceste țări participă la programul Erasmus+.

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „ Experiența DiscoverEU a dat naștere unei comunități cu valori puternice, respect față de cultura europeană și deschidere către noi prietenii și experiențe care îmbogățesc. Mă bucur foarte mult că, anul acesta, am fost în măsură să includem în această inițiativă tineri dintr-un număr mai mare de țări, deoarece susținem cu fermitate importanța schimburilor interculturale pozitive.”

Runda de înscrieri s-a încheiat la 21 aprilie 2022 și a atras aproape 69.000 de tineri entuziaști. Solicitanții selectați vor fi informați și vor putea începe să își organizeze o călătorie cu o durată de maximum 30 de zile în perioada 1 iulie 2022-30 iunie 2023. Vor fi sprijiniți de agențiile naționale Erasmus+, care organizează reuniuni de informare prealabile plecării precum și întâlniri în întreaga Europă. Participanții vor primi, de asemenea, noul card DiscoverEU cu reduceri, care va oferi peste 40.000 de posibilități de reducere la cazare, alimente, cultură și alte servicii.

Comisia intenționează să lanseze următoarea rundă de înscrieri în octombrie, când tinerii candidați vor putea solicita 35.000 de permise de călătorie suplimentare. 

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut