Ieri, 24 mai, Comisia a semnat un acord de contribuție cu România în scopul utilizării Fondului InvestEU ca instrument de sprijinire a punerii în aplicare a planului național de redresare și reziliență.
Este primul acord încheiat în cadrul așa-numitului „compartiment pentru statele membre” al programului InvestEU, un nou mecanism care le permite statelor membre să facă contribuții voluntare la Fondul InvestEU pentru a finanța operațiuni financiare suplimentare în cadrul InvestEU.
În temeiul acestui acord, România va canaliza o parte din fondurile Mecanismului său de redresare și reziliență (MRR) către compartimentul pentru statele membre al Fondului InvestEU și către Platforma de consiliere InvestEU. Aceste resurse vor debloca peste 700 milioane EUR sub formă de garanții financiare suplimentare alocate României în cadrul InvestEU. Se preconizează că, la rândul lor, acestea vor mobiliza cel puțin 2,5 miliarde EUR sub formă de finanțare în vederea consolidării competitivității întreprinderilor mici și mijlocii din România și a îmbunătățirii eficienței energetice a clădirilor. Fondul European de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare vor avea rolul de parteneri de implementare și vor implementa o serie de produse financiare InvestEU pentru a sprijini obiectivele planului de redresare și reziliență al României.
Acordul semnat ieri subliniază importanța sinergiilor dintre fondurile UE și rolul pe care InvestEU îl joacă în îndeplinirea obiectivelor Mecanismului de redresare și reziliență. Prin programul InvestEU, UE va dispune de finanțare esențială pe termen lung, mobilizând fonduri publice și private substanțiale în sprijinul unei redresări durabile și al priorităților de politică ale UE, cum ar fi Pactul verde european și tranziția digitală. Prin intermediul garanției bugetare a UE în valoare de 26,2 miliarde EUR (așa-numitul „compartiment pentru UE”), se preconizează că programul va mobiliza investiții suplimentare de cel puțin 372 miliarde EUR în întreaga UE.