Comisia a propus recent norme temporare privind documentele de conducere ucrainene, pentru a le permite cetățenilor ucraineni care locuiesc în UE în regim de protecție temporară să își utilizeze în continuare permisul de conducere ucrainean, fără a fi nevoiți să îl schimbe cu un permis de conducere UE sau să susțină un nou examen de conducere. De asemenea, măsura va simplifica și cerințele pentru conducătorii auto profesioniști.
Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat: „Persoanele care fug din Ucraina și caută refugiu în UE trebuie să poată circula liber în interiorul Uniunii, adică să își poată utiliza în continuare permisele de conducere, fără a fi nevoiți să le schimbe sau să susțină teste suplimentare. Șoferii ucraineni de camioane se află în prima linie în ceea ce privește transportul de mărfuri către și dinspre Ucraina, inclusiv transportul de cereale. Trebuie să ne asigurăm că aceștia își pot continua activitatea fără a fi nevoiți să parcurgă proceduri administrative îndelungate cu privire la documentele lor de conducere. Iată obiectivul regulamentului pe care îl propunem astăzi. Acesta va contribui în continuare la facilitarea culoarelor noastre de solidaritate UE-Ucraina și la creșterea exporturilor de produse agricole pe piețele mondiale.”
În anumite condiții, șoferii ucraineni de camioane și de autobuze care beneficiază de protecție temporară își vor putea prelungi valabilitatea certificatelor de competență profesională eliberate de Ucraina, în urma unui scurt curs de formare și a unui test. Acest lucru le va permite să lucreze în UE în perioada în care se află în regim de protecție temporară și să contribuie la exportul de bunuri ucrainene. Propunerea va fi examinată de Parlamentul European și de Consiliu.