Consiliul European pentru Inovare: un nou val de start-up-uri de tehnologie profundă urmează să primească granturi și investiții de capital prin intermediul instrumentului Accelerator.
Comisia a selectat 75 de start-up-uri inovatoare, după cel de al doilea termen-limită de evaluare a solicitărilor de finanțare prin intermediul Acceleratorului Consiliului European pentru Inovare (CEI) din acest an, din luna iunie. O companie din România se regăsește printre cele selectate.
Acestea au fost selectate ca urmare a unui proces extrem de competitiv, în cadrul căruia 232 de întreprinderi au fost intervievate de jurii formate din investitori și antreprenori experimentați. În total, acestea vor primi finanțare în valoare de aproape 400 milioane EUR, într-o combinație de granturi și investiții de capital. Investițiile de capital se vor realiza prin intermediul Fondului CEICăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, care este acum pe deplin operațional. Întreprinderile selectate sunt larg răspândire geografic, provenind din 21 de țări. 20 % dintre ele au directori-generali femei.
Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Recent, Comisia a făcut un pas important cu privire la restructurarea Fondului Consiliului European pentru Inovare, prin numirea unui administrator de fonduri extern. Instrumentul Accelerator al CEI și Fondul CEI sunt, în prezent, pe deplin operaționale și le pot oferi celor mai promițătoare start-up-uri de tehnologie profundă din Europa combinația unică de granturi, investiții și servicii de accelerare a dezvoltării afacerilor. Interesul ridicat față de Accelerator confirmă relevanța acestui instrument. De asemenea, mă bucur să constat o bună participare din rândul întreprinderilor cu directori generali de sex feminin, dar ar dori să văd și mai mult în viitor.”
De la lansarea CEI în martie 2021, peste 7.000 de start-up-uriși IMM-uri și-au trimis ideile și peste 4.000 au depus cereri complete. Întreprinderile anunțate astăzi s-au numărat printre cele 1.006 care au fost invitate la interviu după al doilea termen din 2022, 15 iunie, și se alătură celor 238 pe care CEI le-a selectat pentru finanțare în 2021 și 2022.
Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul web al CEI.