La 1 noiembrie 2022 va intra în vigoare nou acord între UE și Moldova, care constituie o îmbunătățire în ceea ce privește facilitarea comerțului pentru întreprinderi.
Noile înțelegeri înseamnă că atât UE, cât și Moldova își vor recunoaște reciproc programele operatorilor economici autorizați (AEO), reunind comercianții care îndeplinesc anumite criterii și care, prin urmare, pot beneficia de regimuri vamale simplificate.
Începând cu 1 noiembrie, atât UE, cât și Moldova le vor oferi reciproc avantaje operatorilor economici autorizați ai celeilalte părți, cum ar fi mai puține controale vamale și tratament prioritar la vămuire.
Acordul reprezintă un important pas înainte în relațiile comerciale dintre UE și Moldova. Acesta va oferi și mai multe oportunități comerciale și va contribui la buna circulație a mărfurilor între cele două părți, fără a compromite standardele înalte de securitate.
Într-un moment în care operatorii economici au nevoie de tot sprijinul pe care îl pot obține pentru a depăși criza actuală cauzată de războiul din Ucraina, acordul va face comerțul mai ușor și mai puțin costisitor pentru mulți comercianți din UE și din Republica Moldova.
Relațiile dintre UE și Moldova se desfășoară în baza Acordului de asociere, care include o zonă de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare (DCFTA). UE cooperează cu Moldova în cadrul politicii europene de vecinătate și al dimensiunii sale regionale estice, Parteneriatul estic, cu obiectivul principal de a apropia Moldova de UE.
UE este cel mai mare partener comercial al Moldovei, reprezentând 52,2 % din totalul schimburilor comerciale ale țării. Exporturile din UE către Moldova s-au ridicat la 3,8 miliarde EUR în 2021.
Mai multe informații sunt disponibile aici.