Eurobarometru: Europenii aprobă măsurile luate pentru a face față crizei energetice, pentru a promova durabilitatea și pentru a sprijini Ucraina

Eurobarometru: Europenii aprobă măsurile luate pentru a face față crizei energetice, pentru a promova durabilitatea și pentru a sprijini Ucraina.

Sondajul Eurobarometru Flash publicat ieri, 11 septembrie, arată că există un sprijin covârșitor în rândul europenilor pentru măsurile luate în ultimul an pentru a proteja consumatorii și întreprinderile împotriva volatilității prețurilor la energie, precum și pentru acțiunile de promovare a securității energetice și a tranziției verzi. Acesta confirmă, de asemenea, un consens larg în rândul cetățenilor UE în favoarea stimulării industriei tehnologiilor curate pentru o mai mare competitivitate, precum și a acțiunilor întreprinse de UE ca reacție la invadarea Ucrainei de către Rusia.

Dintre respondenți, 86 % consideră că măsurile luate la nivel european au fost importante pentru a limita impactul imediat al creșterii prețurilor la energie asupra consumatorilor și întreprinderilor anul trecut. Peste opt din 10 respondenți au exprimat această opinie cu privire la promovarea utilizării durabile a resurselor naturale (86 %), la facilitarea achiziționării în comun de gaze de către statele membre ale UE pentru a asigura securitatea aprovizionării (82 %), la construirea de parteneriate cu alți actori globali, cum ar fi Regatul Unit, SUA, Japonia și Australia (81 %), la reducerea dependențelor comerciale excesive de țări precum Rusia sau China (80 %) și la sporirea competitivității industriei europene a tehnologiilor curate (80 %). Măsurile UE care vizează accelerarea transformării digitale în paralel cu protecția consumatorilor (77 %) și sporirea rezilienței economiei UE sunt percepute ca importante de către 77 % și, respectiv, 76 % dintre respondenți.

În ceea ce privește acțiunile viitoare, 86 % consideră că depozitele de gaze din UE ar trebui umplute pentru a evita riscul de penurie, 85 % sunt de părere că UE ar trebui să stimuleze producția de tehnologii curate în statele membre și 79 % susțin că măsurile UE ar trebui să vizeze reducerea consumului de energie. 75 % dintre respondenți consideră că UE ar trebui să finanțeze proiecte comune de apărare pentru a dezvolta capabilități și tehnologii strategice de apărare.

În plus, marea majoritate a europenilor consideră că războiul din Ucraina demonstrează necesitatea ca UE să își asigure securitatea energetică și economică (85 %), precum și să intensifice cooperarea militară între statele membre (75 %), continuând în paralel să dea dovadă de solidaritate cu Ucraina (71 %).

Europenii continuă să fie în mare măsură în favoarea sprijinirii Ucrainei și a ucrainenilor. 86 % dintre respondenți sunt de acord să se acorde sprijin umanitar persoanelor afectate de război, 77 % acceptă primirea în UE a persoanelor care fug din calea războiului, iar 71 % sunt de acord cu impunerea de sancțiuni economice împotriva Rusiei. Aproape două treimi dintre europeni, 67 % și, respectiv, 65 %, consideră că UE ar trebui să sprijine demersul Ucrainei către integrarea europeană, precum și integrarea acesteia pe piața unică. În cele din urmă, 65 % sunt în favoarea acordării de sprijin financiar și economic Ucrainei, iar 57 % consideră că UE ar trebui să sprijine achiziționarea și furnizarea de echipamente militare și de instruire Ucrainei.

Cetățenii au fost întrebați, de asemenea, referitor la o serie de valori, dacă sunt cel mai bine reprezentate de UE, de alte țări din lume sau de ambele în egală măsură. Aproximativ jumătate dintre aceștia consideră că UE întruchipează cel mai bine „respectarea drepturilor și valorilor fundamentale” (53 %), „egalitatea și bunăstarea socială” (50 %), „toleranța și deschiderea către alții” (49 %) și „pacea” (48 %), urmată îndeaproape de „solidaritatea cu țările din interiorul și din afara UE” (46 %) și de „respectarea naturii și protecția climei și a mediului (45 %). Pentru fiecare dintre aceste valori, aproximativ un respondent din șase consideră că alte țări le întruchipează cel mai bine și aproximativ unul din patru afirmă că sunt reprezentate de UE și de alte țări în egală măsură.

Context

Sondajul Eurobarometru Flash privind provocările și prioritățile UE în 2023 a fost realizat în cele 27 de state membre în perioada 24-31 august 2023. Au fost intervievați online 26 514 de cetățeni ai UE.

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut