Sari la conținut
Customize Consent Preferences

We use cookies to help you navigate efficiently and perform certain functions. You will find detailed information about all cookies under each consent category below.

The cookies that are categorized as "Necessary" are stored on your browser as they are essential for enabling the basic functionalities of the site. ... 

Always Active

Necessary cookies are required to enable the basic features of this site, such as providing secure log-in or adjusting your consent preferences. These cookies do not store any personally identifiable data.

No cookies to display.

Functional cookies help perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collecting feedback, and other third-party features.

No cookies to display.

Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics such as the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.

No cookies to display.

Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.

No cookies to display.

Advertisement cookies are used to provide visitors with customized advertisements based on the pages you visited previously and to analyze the effectiveness of the ad campaigns.

No cookies to display.

UE își reafirmă sprijinul comercial pentru Ucraina și Moldova

Comisia Europeană a propus astăzi, 31 ianuarie, reînnoirea suspendării taxelor la import și a contingentelor pentru exporturile ucrainene către UE pentru încă un an, consolidând în același timp protecția produselor agricole sensibile din UE.

Acest lucru se realizează în conformitate cu angajamentele UE de a sprijini Ucraina atât timp cât este nevoie.

Aceste măsuri comerciale autonome (MCA) sunt în vigoare din iunie 2022 și reprezintă un pilon esențial al sprijinului ferm al UE pentru Ucraina și economia sa. Măsurile contribuie la atenuarea situației dificile cu care se confruntă producătorii și exportatorii ucraineni ca urmare a războiului de agresiune neprovocat și nejustificat al Rusiei.

Deși principalul obiectiv al MCA este de a sprijini Ucraina, măsurile țin seama, de asemenea, de sensibilitățile agricultorilor și a altor părți interesate din UE. În acest scop și având în vedere o creștere semnificativă a importurilor de anumite produse agricole din Ucraina în UE în 2022 și 2023, MCA reînnoite conțin un mecanism de salvgardare consolidat. Astfel se asigură faptul că se pot lua măsuri de remediere rapide în cazul unor perturbări semnificative ale pieței UE sau ale piețelor unuia sau mai multor state membre.

Pentru produsele cele mai sensibile – păsări de curte, ouă și zahăr – este prevăzută o frână de urgență care ar stabiliza importurile la volumul mediu al importurilor în 2022 și 2023. Aceasta înseamnă că, în cazul în care importurile acestor produse ar depăși volumele respective, tarifele ar fi reinstituite pentru a se asigura că volumele importurilor nu le depășesc în mod semnificativ pe cele din anii precedenți.

În paralel, Comisia propune reînnoirea cu încă un an a suspendării tuturor taxelor rămase asupra importurilor din Republica Moldova, în vigoare din iulie 2022.

Etapele următoare

Propunerile vor fi examinate de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene. Obiectivul este de a asigura o tranziție fără probleme de la regimul actual al MCA la noul regim, până la expirarea regimurilor actuale, la 5 iunie 2024 pentru Ucraina și la 24 iulie 2024 pentru Moldova.

Context

În vigoare de la 4 iunie 2022, măsurile comerciale autonome referitoare la Ucraina au avut un efect pozitiv clar asupra comerțului Ucrainei cu UE. Împreună cu culoarele de solidaritate, măsurile comerciale autonome au permis ca fluxurile comerciale din Ucraina către UE să rămână extrem de stabile în 2022 și 2023, în pofida perturbărilor majore cauzate de război și împotriva tendinței generale a schimburilor comerciale cu Ucraina care a fost, per ansamblu, într-o scădere constantă. Importurile totale ale UE din Ucraina s-au ridicat la 24,3 miliarde EUR în cele 12 luni până în octombrie 2023, comparativ cu nivelurile anterioare războiului din 2021, de 24 de miliarde EUR.

Având un caracter unilateral și temporar, măsurile comerciale autonome extind în mod semnificativ domeniul de aplicare al liberalizării tarifare în cadrul zonei de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare UE-Ucraina prin suspendarea tuturor taxelor, contingentelor și măsurilor de salvgardare restante aplicate importurilor ucrainene în această perioadă dificilă prin care trece Ucraina. În paralel, UE și Ucraina continuă discuțiile cu privire la continuarea liberalizării tarifare permanente și reciproce în temeiul articolului 29 din Acordul de asociere UE-Ucraina.

MCA referitoare la Moldova sunt în vigoare de la 25 iulie 2022. Exporturile Moldovei către restul lumii au suferit de pe urma agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, deoarece s-au bazat adesea pe tranzitul pe teritoriul ucrainean și pe infrastructura ucraineană. MCA au sprijinit eforturile Moldovei de reorientare a exporturilor prin UE. În ansamblu, exporturile din Republica Moldova către UE au crescut de la 1,8 miliarde EUR în 2021 la 2,6 miliarde EUR în 2022.

Comisia propune acum prelungirea suspendării tuturor taxelor la importurile din Moldova cu încă un an. Aceasta înseamnă, în practică, că exporturile a șapte produse agricole din Moldova care fac obiectul unor contingente tarifare vor continua să fie complet liberalizate: tomate, usturoi, struguri de masă, mere, cireșe, prune și suc de struguri.