Matei Abălaru, câștigătorul din România al concursului UE pentru tinerii traducători

Comisia Europeană îi felicită astăzi pe cei 27 de câștigători ai celei de-a 17-a ediții a concursului său de traducere Juvenes Translatores, destinat liceenilor.

Tema concursului din acest an a fost „Îndrăznim să facem o schimbare”.

La concursul organizat în luna noiembrie a anului trecut au participat 3 056 de participanți plini de entuziasm, care și-au testat competențele lingvistice prin traducerea unui text în și din oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE. Din cele 552 de combinații lingvistice disponibile, elevii din 701 școli din întreaga Uniune Europeană au utilizat 155 de combinații, traducând inclusiv din română în suedeză și din cehă în daneză.

Din România au fost selectate 33 de școli*, care au înscris la concurs 160 de elevi.

Traducătorii Comisiei Europene au selectat câte un câștigător din fiecare țară a UECâștigătorul din România este Matei Abălaru, elev la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța.

Ceremonia de premiere va avea loc la 21 martie 2024, la Bruxelles.

Elevii care au participat la concurs au avut ocazia de a descoperi fascinanta activitate de traducere. Iată părerea unui elev de la o școală din Austria: „Juvenes Translatores nu a fost doar un concurs pentru mine, ci și o ocazie de a mă familiariza cu activitatea de traducere. O experiență, o realizare care mi-a permis să văd cât de diferite pot fi limbile, dar și faptul că ele constituie, de fapt, liantul dintre oameni.”

Traducătorii Comisiei au selectat și 247 de elevi care au primit mențiuni speciale pentru traducerile lor de excepție.

Un număr de 20 de elevi din România au primit mențiuni speciale în cadrul acestei ediții.

* Numărul școlilor participante din fiecare țară UE este egal cu numărul de locuri deținut de țara respectivă în Parlamentul European, selecția școlilor fiind efectuată în mod aleatoriu de calculator.

Context

Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene, cu finanțare din partea programului Erasmus+, organizează concursul Juvenes Translatores în fiecare an începând din 2007, cu scopul de a promova traducerea și multilingvismul. De-a lungul timpului, acest concurs a schimbat viața multora dintre participanți și câștigători. Unii au decis să studieze traducerea la universitate, iar alții s-au alăturat departamentelor de traducere ale Comisiei Europene pentru a efectua un stagiu sau pentru a urma o carieră.

Concursul Juvenes Translatores își propune să promoveze studiul limbilor străine în școli și să le ofere tinerilor posibilitatea de a-și face o idee despre meseria de traducător. Concursul li se adresează elevilor de liceu cu vârsta de 17 ani și se desfășoară simultan în toate școlile selectate din UE.

Multilingvismul și, drept urmare, activitatea de traducere au constituit un element integrant al UE încă de la crearea Comunităților Europene. Acest principiu a fost consacrat chiar în primul regulament, adoptat în 1958. De atunci, numărul limbilor oficiale ale UE a crescut de la 4 la 24, odată cu aderarea tot mai multor țări la UE.

 

Scroll to Top
Sari la conținut