Astăzi, 11 aprilie, cu ocazia evenimentului la nivel înalt privind educația organizat în cadrul strategiei „Global Gateway”, Uniunea Europeană a reunit comunitatea mondială a educației pentru a face un bilanț al investițiilor realizate până în prezent în domeniul educației în temeiul strategiei „Global Gateway” și pentru a mobiliza partenerii, precum și pentru a stimula noi investiții în perspectiva „Summitului viitorului” al Organizației Națiunilor Unite, care va avea loc în septembrie.
Comisarul pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, a confirmat angajamentul ferm al Uniunii Europene în favoarea unei educații de calitate, demonstrat de cele 3 miliarde EUR alocate ca finanțare pentru acțiuni din domeniul educației în perioada 2021-2023 – ceea ce reprezintă aproximativ 13 % din bugetul pentru parteneriate internaționale. Acest lucru este în conformitate cu decizia comisarului de a majora cheltuielile pentru educație de la 7 % la cel puțin 10 % până în 2027.
În cadrul evenimentului, comisarul a semnat programe în valoare totală de 245 de milioane EUR. Aceste programe includ, în special, sprijin pentru educația fetelor din Zambia, sprijin pentru mobilitatea în scopul învățării și al cercetării în Nigeria, o nouă inițiativă a Echipei Europa privind educația și formarea profesională din Africa, precum și lansarea unei Academii de tineret Africa-Europa și a 15 noi proiecte de sprijinire a mobilității academice în Africa în cadrul inițiativei emblematice.
Dacă doriți să aflați mai multe despre modul în care Uniunea Europeană investește în educație pentru a schimba lumea, apăsați aici. Un comunicat de presă cu mai multe informații este de asemenea disponibil online.