Atât Uniunea Europeană, cât și SUA, au decis să suspende temporar măsurile aflate în centrul disputei tarifelor vamale siderurgice impuse de fostul președinte american Donald Trump. Într-o declaraţie comună, reprezentanţii comerciali europeni şi cei americani au anunțat că sunt în căutarea „unor soluţii înainte de sfârşitul anului”, care să abordeze supracapacitatea din sectorul siderurgic, informează Mediafax, conform CNBC.
Din motive de securitate națională, Statele Unite au impus un tarif de 25% pentru oţelul european şi 10% pentru aluminiu în iunie 2018. După mai multe încercări eşuate ale Uniunii Europene de a ajunge la un acord cu administraţia Trump, blocul s-a adresat Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi a impus represalii pentru produse în valoare de până la 6,4 miliarde de euro (7,78 miliarde de dolari) din exporturile SUA. Produsele vizate de UE includ whisky Bourbon, motocicletele Harley Davidson, blugii Levi Strauss, untul de arahide, sucul de portocale.
Din această sumă, UE a vizat mai întâi exporturi de 2,8 miliarde de euro şi a declarat că va aplica restul de 3,6 miliarde de euro trei ani mai târziu sau după un rezultat la OMC. Comisia Europeană a confirmat luni că suspendă temporar aceste tarife suplimentare, pe măsură ce au loc convorbiri asupra unui posibil acord.
Comisarul european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis a declarat: „UE nu pune în pericol securitatea naţională a SUA. Dar distorsiunile create de supra-capacităţile mondiale de producţie de oţel şi aluminiu – determinate în mare măsură de terţe părţi – reprezintă o ameninţare serioasă pentru economiile UE şi SUA – orientate spre piaţă.”
Autor: Bianca Revenco / Sursa foto: Radio Chișinău