Ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia și din solidaritate cu poporul ucrainean, Comisia a decis să suspende cooperarea cu entitățile ruse în domeniul cercetării, al științei și al inovării.
Comisia nu va mai încheia niciun fel de contracte sau acorduri noi cu organizațiile ruse în cadrul programului Orizont Europa. De asemenea, Comisia suspendă plățile către entitățile ruse care trebuie efectuate în baza contractelor existente. Toate proiectele aflate în derulare la care participă organizații de cercetare ruse sunt în curs de revizuire – atât cele din cadrul programului Orizont Europa, cât și cele din cadrul programului anterior al UE pentru cercetare și inovare, Orizont 2020.
Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă responsabilă cu „O Europă pregătită pentru era digitală”, a declarat: „Cooperarea UE în domeniul cercetării se întemeiază pe respectarea drepturilor și a libertăților care stau la baza excelenței și a inovării. Abominabila agresiune militară a Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă un atac împotriva acestor valori. Prin urmare, a sosit momentul să punem capăt cooperării noastre cu Rusia în domeniul cercetării..”
Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă un atac la adresa libertății, a democrației și a autodeterminării, pe care se întemeiază expresia culturală, libertatea academică și științifică și cooperarea în domeniul științei. Prin urmare, am decis să nu mai participăm la alte proiecte de cooperare în domeniul cercetării și al inovării cu entități ruse. În același timp, ne-am asumat angajamentul ferm de a asigura în continuare participarea cu succes a Ucrainei la programul Orizont Europa și la Programul pentru cercetare și formare al Euratom. De 20 de ani, oamenii de știință și cercetătorii ucraineni sunt participanți esențiali la programele-cadru de cercetare și inovare ale UE și și-au demonstrat excelența și calitățile de lideri în domeniul inovării. Am luat măsurile administrative necesare pentru a ne asigura că beneficiarii ucraineni selectați pot primi finanțare din programele de cercetare și de inovare ale UE.”
Textul integral al declarației comisarului Gabriel este disponibil aici.
În ceea ce privește Belarus, situația este în curs de evaluare.
Context
Orizont Europa este principalul program al UE de finanțare a cercetării și inovării, cu un buget de 95,5 miliarde EUR. Nicio entitate rusă nu participă în prezent la proiectele aflate în derulare în cadrul acestui program. Comisia a decis să suspende pregătirile desfășurate în vederea încheierii a patru acorduri de grant pentru patru proiecte care implică patru organizații de cercetare din Rusia. Aceasta înseamnă că semnarea oricăror contracte noi va fi suspendată până la noi dispoziții.
O serie de proiecte se află încă în derulare în cadrul programului Orizont 2020 – programul UE de finanțare a cercetării și inovării pentru perioada 2014-2020, cu un buget de 80 de milioane EUR. Comisia suspendă orice plată către entitățile ruse în baza contractelor existente. La ora actuală, există 86 de proiecte active în cadrul programului Orizont 2020, la care participă 78 de organizații ruse. Dintre acestea, 29 de organizații, implicate în 19 proiecte, au primit din partea UE contribuții în valoare de 12,6 milioane EUR.