Grupul operativ „Înghețare și punere sub sechestru”: UE a înghețat până acum active ale unor oligarhi și entități ruse și belaruse în valoare de aproape 30 miliarde EUR

Grupul operativ „Înghețare și punere sub sechestru”, înființat de Comisie luna trecută, s-a reunit pentru a asigura o mai bună coordonare a aplicării sancțiunilor UE împotriva persoanelor și întreprinderilor ruse și belaruse.

Unul dintre obiectivele grupului operativ este să cerceteze legăturile care există între active care aparțin persoanelor incluse pe lista cu sancțiuni ale UE și activități infracționale. În acest context, grupul operativ a solicitat tuturor statelor membre să facă schimb de informații cu privire la activele înghețate până în prezent în jurisdicțiile lor respective.

Deși activitatea este în desfășurare, iar statele membre sunt încă în curs de compilare și partajare a informațiilor, până în prezent mai mult de jumătate dintre statele membre au raportat Comisiei măsurile luate pentru înghețarea activelor. Acestea au informat cu privire la active înghețate în valoare de 29,5 miliarde EUR, printre care se numără ambarcațiuni, elicoptere, bunuri imobiliare și opere de artă în valoare de aproape 6,7 miliarde EUR.

În plus, au fost blocate tranzacții în valoare de aproximativ 196 miliarde EUR. Grupul operativ va continua să se reunească periodic, iar următoarea întrunire va avea loc vineri, 22 aprilie 2022.

Comunicatul de presă integral este disponibil online.

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut