Astăzi, 28 iunie, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant au adoptat o comunicare comună care prezintă modul în care UE va aborda impactul tot mai mare al schimbărilor climatice și al degradării mediului asupra păcii, securității și apărării.
Fenomenele climatice extreme recurente, creșterea temperaturilor și a nivelului mării, deșertificarea, deficitul de apă, amenințările la adresa biodiversității, poluarea și contaminarea mediului reprezintă o amenințare la adresa sănătății și a bunăstării oamenilor și pot duce la intensificarea strămutărilor a mișcărilor migratorii, a pandemiilor, a revoltelor populației, a instabilității și chiar și a conflictelor. Forțele armate ale Europei se confruntă, de asemenea, cu condiții operaționale schimbătoare și dificile cauzate de schimbările climatice. Aceste noi amenințări i-au determinat deja pe aliații și partenerii noștri să își actualizeze și ei politicile.
Comunicarea comună oferă o nouă perspectivă și stabilește cadrul UE pentru răspunsul la aceste provocări, dat fiind că privesc societatea noastră și operațiunile noastre de securitate, precum și concurența geopolitică tot mai mare pentru resursele și tehnologiile necesare pentru tranziția verde.
Noi perspective privind legătura dintre climă și securitate
Prin această comunicare comună, UE urmărește să integreze mai bine legătura dintre climă, pace și securitate în politicile externe ale UE, printr-un set de acțiuni concrete întreprinse în întregul spectru de date, politici, misiuni, apărare și cooperare cu țările terțe pentru a asigura faptul că impacturile sunt luate în considerare la toate nivelurile elaborării, planificării și desfășurării operațiunilor politicilor externe. Aceasta stabilește un plan UE al cărui scop este de a consolida reziliența și siguranța Uniunii și ale partenerilor săi odată cu intensificarea crizei climatice și îmbunătățește legăturile dintre diferitele politici pentru a asigura faptul că acțiunea și capacitățile externe sunt adecvate pentru a aborda aceste provocări.
Comunicarea comună stabilește patru priorități principale:
- Consolidarea planificării, a procesului decizional și a punerii în aplicare, printr-o analiză fiabilă și accesibilă bazată pe dovezi a legăturii dintre climă și securitate;
- Operaționalizarea răspunsului la provocările climatice și de securitate în cadrul acțiunii externe a UE, printre altele prin integrarea legăturii dintre climă și securitate în analizele conflictelor regionale și naționale;
- Consolidarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice și de atenuare a acestora ale operațiunilor și infrastructurii civile și militare ale statelor membre pentru a reduce costurile și amprenta de carbon, asigurând, în același timp, menținerea eficacității operaționale;
- Consolidarea parteneriatelor internaționale prin intermediul forurilor multilaterale și cu parteneri precum NATO, în conformitate cu agenda UE privind schimbările climatice și mediul.
Pentru a concretiza aceste priorități, UE va pune în aplicare aproximativ 30 de acțiuni, printre care se numără următoarele: crearea unui centru de date și de analiză privind securitatea climatică și a mediului în cadrul Centrului Satelitar al UE; detașarea de consilieri pe probleme de mediu în misiunile și operațiile din cadrul politicii de securitate și apărare comune (PSAC) a UE; crearea de platforme de formare la nivel național și la nivelul UE, cum ar fi Platforma UE de formare în domeniul climei, securității și apărării; efectuarea de analize și studii aprofundate ale politicilor și acțiunilor conexe, în special în zonele geografice vulnerabile, cum ar fi Sahel sau Arctica.