Astăzi, 6 aprilie, Comisia Europeană a decis să trimită un aviz motivat Maltei cu privire la programul acestei țări de dobândire a cetățeniei prin investiție, cunoscut și sub denumirea de sistemul „pașaport de aur”.
Comisia consideră că acordarea cetățeniei UE în schimbul unor plăți sau investiții prestabilite, fără nicio legătură reală cu statul membru în cauză, reprezintă o încălcare a dreptului UE.
Valorile europene nu sunt de vânzare
Programele de dobândire a cetățeniei prin investiție subminează esența cetățeniei UE și au implicații pentru Uniune în ansamblul său. Orice persoană care deține cetățenia unui stat membru al UE este în același timp cetățean al UE. Cetățenia UE conferă automat dreptul la liberă circulație, acces la piața internă a UE și dreptul de a vota și de a fi ales în cadrul alegerilor europene și locale. Riscurile inerente acestor programe au fost evidențiate, din nou, în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. În recomandarea sa din 28 martieCăutați traducerile disponibile pentru linkul precedentRO•••, Comisia a subliniat faptul că statele membre care încă aplică programe de dobândire a cetățeniei prin investiție trebuie să le pună capăt imediat. Recomandarea invită, de asemenea, statele membre să asigure controale stricte ale programelor de acordare a dreptului de ședere investitorilor. Permisele de ședere acordate în temeiul acestor programe resortisanților ruși sau belaruși, care fac obiectul sancțiunilor UE în contextul războiului din Ucraina, ar trebui retrase imediat.
Sistemul „pașaport de aur” din Malta
La 20 octombrie 2020, Comisia a decis să trimită Maltei o scrisoare de punere în întârziere prin care îi solicita să pună capăt programului său de dobândire a cetățeniei prin investiție și, ulterior, a trimis Maltei o scrisoare suplimentară de punere în întârziere, la 9 iunie 2021, în urma introducerii de către Malta a unui nou program de acest tip la sfârșitul anului 2020.
În urma invadării Ucrainei de către Rusia, Malta a suspendat recent acest nou program în cazul resortisanților ruși și belaruși. Deși această măsură a fost pozitivă, Malta continuă să aplice programul pentru toți ceilalți resortisanți și nu și-a exprimat intenția de a-l opri. Comisia consideră că acest tip de program încalcă principiul cooperării loiale [articolul 4 alineatul (3) din TUE] și încalcă însuși statutul cetățeniei Uniunii, astfel cum este prevăzut în tratate (articolul 20 din TFUE). Prin urmare, Comisia a decis să transmită Maltei un aviz motivat astăzi.