Declarația președintei von der Leyen la conferința de presă comună cu președintele României, Klaus Iohannis
„
Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte,
și permiteți-mi, în primul rând, să transmit condoleanțe familiilor militarilor care au murit în accidentul tragic de elicopter de noaptea trecută.
Stimate domnule președinte, dragă Klaus,
Mă aflu astăzi aici pentru a vă mulțumi, dumneavoastră și poporului român, pentru căldura cu care i-ați primit, cu brațele deschise, pe cei care fug din calea războiului din Ucraina. În aceste vremuri sumbre, unitatea și solidaritatea noastră cu Ucraina și cu victimele acestui război atroce sunt o rază de lumină. Sute de mii de oameni fug astăzi de bombele lui Putin. Își lasă în urmă casele și agoniseala de o viață. Merg uneori ore în șir prin zăpadă, cu copii mici, pentru a găsi un refugiu sigur în Uniunea Europeană.
Până în prezent, cel puțin 1 milion de persoane au părăsit Ucraina și au trecut frontierele noastre. Iar România a primit aproape 150 000 de persoane și le-a oferit hrană și adăpost. Românii au oferit un exemplu atât de emoționant pentru restul lumii. Când a început războiul, românii au venit într-un număr impresionant de mare la punctul de trecere a frontierei Vama Siret pentru a-i primi pe refugiați cu alimente, apă, pături și lapte praf pentru bebeluși. Oamenii își deschid porțile familiilor ucrainene, colectează ajutoare și strâng fonduri pe platformele de comunicare socială. România s-a mobilizat exemplar pentru a-i primi pe refugiați și vă mulțumesc din toată inima pentru acest lucru. Dar România nu numai că primește refugiați, ci vine și în ajutorul țărilor vecine, cum ar fi Republica Moldova. Ați oferit, de exemplu, Republicii Moldova generatoare de energie electrică, care sunt extrem de importante pentru această țară. România a furnizat medicamente Ucrainei. Sunteți un exemplu elocvent de solidaritate europeană și doresc să vă felicit și să vă mulțumesc pentru toate aceste gesturi.
Uniunea Europeană în ansamblul ei este alături de persoanele care fug din calea acestui război. În primul rând, ne vom asigura că le oferim acestor persoane o protecție rapidă și eficace. În acest sens, Comisia Europeană a propus ieri activarea mecanismului de protecție temporară, astfel încât să le putem oferi cetățenilor ucraineni care fug din calea războiului drepturi de ședere, acces la un loc de muncă și la locuințe. Și cred că acesta nu este doar un act de compasiune pe timp de război, ci și datoria noastră morală, în calitate de europeni. În paralel, am emis orientări referitoare la gestionarea frontierelor, pentru a simplifica formalitățile de trecere și, astfel, pentru a le permite oamenilor să își găsească mai rapid un refugiu.
În al doilea rând, acordăm sprijin umanitar atât în țară, cât și pentru țările învecinate și refugiaților pentru a-i ajuta să facă față consecințelor acestui război. Vom aloca cel puțin 500 de milioane EUR din bugetul UE pentru asistența umanitară. Și, desigur, urmează și alte demersuri în acest sens, căci trebuie să fim pregătiți pentru consecințele devastatoare ale acestui război atroce. Suntem pe punctul de a înființa aici, împreună cu România, un centru de protecție civilă pentru Ucraina și sunt foarte recunoscătoare pentru acest lucru. Este o acțiune admirabilă deoarece ne va ajuta să direcționăm asistența pe care o primim din întreaga Europă aici în România, către punctele specifice de trecere a frontierei. Vă adresez toate mulțumirile mele pentru aceste eforturi, care ne sunt de un ajutor inestimabil. Acordăm, de asemenea, asistență Republicii Moldova, care a primit, la rândul său, un număr mare de refugiați din Ucraina. Moldova are nevoie de capacități de adăpostire, de asistență medicală și de resurse cu energie. Și îi oferim toate acestea cu ajutorul statelor noastre membre. Iar dumneavoastră, aici, sunteți în prima linie, împreună cu cei care acordă ajutor. Vă mulțumesc din suflet.
Ne vom aminti întotdeauna de hotărârea și curajul poporului ucrainean. Sunt o sursă de inspirație pentru noi toți. Și tot astfel, nu vom uita niciodată solidaritatea de care a dat dovadă poporul român în aceste vremuri critice. Pe lângă sprijinul nostru neabătut pentru Ucraina, răspundem cu sancțiuni ferme împotriva conducerii ruse. Obiectivul nostru este de a slăbi capacitatea Kremlinului de a purta războaie împotriva vecinilor săi. De aceea am aplicat sancțiuni drastice, la o scară fără precedent, sancțiuni pe care le aplică și aliații și partenerii noștri din întreaga lume. Cele trei valuri de sancțiuni pe care le-am aplicat au deja un impact asupra economiei Rusiei și, prin urmare, asupra efortului de război al lui Putin. Și suntem gata să luăm măsuri suplimentare în cazul în care situația se degradează pe teren. În același timp, ne pregătim în caz de represalii. În special, depunem eforturi pentru a ne diversifica sursele de aprovizionare cu energie, lucru pe care l-am discutat deja. Ne intensificăm aprovizionarea cu GNL pentru a ne asigura că dispunem de resurse suficiente pentru a ne încălzi locuințele în acest sezon rece. Și ne reafirmăm angajamentul de a produce energie din surse regenerabile, acestea fiind soluția cea mai inteligentă și mai curată pentru a fi independenți de sursele de energie rusești. Trebuie să nu mai depindem de gazele, petrolul și cărbunele din Rusia. Hotărârea noastră de a continua pe acest drum nu a fost niciodată mai puternică.
Vă mulțumesc din nou pentru faptul că veți găzdui aici centrul de protecție civilă. Toate mulțumirile mele pentru tot ceea ce faceți. Este minunat să fim aici.”