Comisia a adoptat astăzi trei noi inițiative care sunt necesare pentru a transpune în practică angajamentele asumate în cadrul Pactului verde european. Comisia propune noi norme menite să stopeze defrișările de care UE este răspunzătoare, precum și noi norme menite să faciliteze transferurile de deșeuri în interiorul UE pentru a promova economia circulară și a combate exporturile de deșeuri ilegale către țări terțe și transferul către acestea a provocărilor în materie de deșeuri. Comisia prezintă, de asemenea, o nouă Strategie privind solul care vizează să asigure refacerea, reziliența și protejarea adecvată a tuturor solurilor europene până în 2050. În propunerile de astăzi, Comisia prezintă instrumentele care permit trecerea la economia circulară, protejarea naturii și ridicarea nivelului standardelor de mediu din Uniunea Europeană și din întreaga lume.
Comisia propune un nou regulament menit să stopeze defrișările și degradarea pădurilor de care UE este răspunzătoare. Numai în perioada 1990- 2020, lumea a pierdut 420 de milioane de hectare de pădure – o suprafață mai mare decât cea a Uniunii Europene. Noile norme propuse ar garanta că produsele pe care cetățenii UE le cumpără, le utilizează și le consumă pe piața UE nu contribuie la defrișările și la degradarea pădurilor la nivel mondial. Principalul factor care contribuie la aceste procese este extinderea terenurilor agricole, în scopul producerii unor materii prime (soia, carne de vită, ulei de palmier, lemn, cacao și cafea) și a unora dintre produsele derivate ale acestora.
Regulamentul stabilește norme privind obligația de diligență pe care trebuie să le respecte întreprinderile care doresc să introducă pe piața UE aceste materii prime, în vederea asigurării faptului că pe piața UE sunt autorizate numai produsele legale și care nu contribuie la defrișări. Comisia va utiliza un sistem de evaluare comparativă pentru a analiza țările și nivelul lor de risc de defrișări și de degradare a pădurilor generat de materiile prime care intră sub incidența regulamentului.
Comisia va intensifica dialogul cu alte țări mari consumatoare și se va implica la nivel multilateral pentru unirea eforturilor. Prin promovarea consumului de produse care nu contribuie la defrișări și prin reducerea impactului UE asupra defrișărilor și a degradării pădurilor la nivel mondial, se preconizează că noile norme vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră și declinul biodiversității. În fine, combaterea defrișărilor și a degradării pădurilor va avea impacturi pozitive asupra comunităților locale, inclusiv asupra celor mai vulnerabile persoane, cum ar fi populațiile indigene, care depind în mare măsură de ecosistemele forestiere.
În cadrul Regulamentului revizuit privind transferurile de deșeuri, Comisia își respectă promisiunea privind realizarea economiei circulare și reducerea la zero a poluării, propunând norme mai stricte privind exporturile de deșeuri, un sistem mai eficient de circulație a deșeurilor ca resursă și acțiuni hotărâte de combatere a traficului de deșeuri. Exporturile de deșeuri către țări care nu sunt membre ale OCDE vor fi restricționate; acestea vor fi autorizate numai dacă țările terțe doresc să primească anumite deșeuri și dispun de capacitatea necesară pentru a le gestiona în mod durabil. Transferurile de deșeuri către țările care sunt membre ale OCDE vor fi monitorizate și pot fi suspendate dacă generează probleme grave de mediu în țara de destinație. Conform propunerii, toate întreprinderile din UE care exportă deșeuri în afara UE ar trebui să se asigure că instalațiile care primesc deșeurile lor fac obiectul unui audit independent care să demonstreze că gestionează deșeurile într-un mod care nu dăunează mediului.
În cadrul UE, Comisia propune simplificarea în mod considerabil a procedurilor în vigoare, facilitând reintrarea deșeurilor în economia circulară, fără a reduce nivelul de control necesar. Această propunere contribuie la reducerea dependenței UE de materiile prime primare și sprijină inovarea și decarbonizarea industriei UE în vederea îndeplinirii obiectivelor climatice ale UE. Noile norme aduc, de asemenea, transferurile de deșeuri în era digitală, prin introducerea schimbului electronic de documente.
Regulamentul privind transferurile de deșeuri consolidează și mai mult acțiunile de combatere a traficului de deșeuri, una dintre cele mai grave forme de infracțiuni împotriva mediului, deoarece transporturile ilegale ar reprezenta până la 30 % din transferurile de deșeuri, cu o valoare anuală de 9,5 miliarde EUR. Îmbunătățirea eficienței și a eficacității regimului de asigurare a respectării normelor include instituirea la nivelul UE a unui grup de asigurare a respectării normelor privind transferurile de deșeuri, împuternicirea Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) să sprijine investigațiile transnaționale efectuate de statele membre ale UE cu privire la traficul de deșeuri și instituirea unor norme mai stricte referitoare la sancțiunile administrative.
Citiți întregul comunicat de presă aici.