Dezinformare: Comisia salută noi semnatari potențiali ai Codului de bune practici și ai recomandărilor privind un cadru de monitorizare solid

Astăzi, 16 noiembrie, Comisia salută alți 16 semnatari potențiali care s-ar putea alătura activităților de elaborare a Codului de bune practici consolidat privind dezinformarea și a celor 10 recomandări ale Grupului autorităților europene de reglementare pentru serviciile mass-media audiovizuale (ERGA), prezentate ieri, pentru ca acesta să devină un cadru solid de monitorizare bazat pe orientările Comisiei.

Věra Jourová, vicepreședinta pentru valori și transparență, a declarat: Le urez tuturor noilor semnatari bun venit alături de noi. Singura modalitate de a combate dezinformarea este colaborarea – între societatea civilă, întreprinderi și autoritățile de reglementare. Avem nevoie de un cod revizuit împotriva dezinformării, cu un cadru de monitorizare solid, bazat pe indicatori de performanță. A sosit momentul ca semnatarii actuali și potențiali să realizeze ceea ce și-au propus. Singurul cod pe care îl vom accepta este unul puternic și ambițios, care să pună în aplicare pe deplin orientările noastre, abordând deficiențele codului actual.

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a adăugat: Nu există decât o singură modalitate de a combate cu eficacitate dezinformarea: toate părțile implicate trebuie să conlucreze în vederea atingerii acestui obiectiv comun. Îi felicit pe noii parteneri care s-au alăturat astăzi: acest lucru demonstrează voința lor reală de a se implica și de a-și asuma angajamente semnificative. Negocierile referitoare la actul legislativ privind serviciile digitale avansează rapid, așadar aștept cu interes să constat că există o bună cooperare atât între semnatarii existenți, cât și cu cei noi, pentru a ne asigura că noul cod este gata înainte de adoptarea noilor norme. Recomandările ERGA, inclusiv o analiză detaliată a programului lunar de monitorizare a dezinformării cu privire la COVID-19, vor contribui la conturarea unei monitorizări solide a codului consolidat.

Comisia se așteaptă ca semnatarii să se bazeze în mare măsură pe aceste recomandări și să implice ERGA în procesul de elaborare, în special în ceea ce privește monitorizarea codului. Comisia salută faptul că Twitch, Adobe, Havas, The Bright App, Neeva, Reporteri fără Frontiere, VOST Europe, Organizația Țărilor de Jos pentru cercetare științifică aplicată (TNO), Maldita, PagellaPolitica, Demagog, MediaMath, Integral Ad Science, inițiativa GARM, Crisp Thinking și Newsback s-au alăturat procesului de redactare ca noi viitori semnatari ai codului. Această participare extinsă va face ca noul Cod de bune practici să devină un instrument mai eficace în combaterea dezinformării.

Galerie foto

Scroll to Top
Sari la conținut