Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 358 de milioane EUR (1,772 miliarde RON) pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) afectate de pandemia de coronavirus și de măsurile restrictive pe care guvernul român a trebuit să le pună în aplicare pentru a limita răspândirea virusului.
Sprijinul public a fost aprobat în temeiul cadrului temporar privind ajutoarele de stat. În cadrul schemei, ajutorul va lua forma unor subvenții directe pentru investiții în activități productive, până la o sumă maximă de 1 milion EUR (4,9343 milioane RON) per beneficiar.
Schema va fi deschisă IMM-urilor care își desfășoară activitatea în sectoarele afectate în mod deosebit de epidemia de coronavirus, precum industria prelucrătoare, construcțiile, comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transportul și depozitarea. Pentru a fi eligibile, societățile trebuie să fi fost înființate în România până la 31 decembrie 2018 și trebuie să fi înregistrat profituri din exploatare pe parcursul anului 2019.
Se preconizează că schema va aduce beneficii unui număr de 4.000 de societăți. Comisia a constatat că schema românească respectă condițiile prevăzute în cadrul temporar. În special, ajutorul (i) nu va depăși 1,8 milioane EUR per beneficiar; și (ii) se acordă până la 31 decembrie 2021. Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar.
Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat. Mai multe informații cu privire la cadrul temporar și la alte acțiuni întreprinse de Comisie pentru a aborda impactul economic al pandemiei de COVID-19 pot fi găsite aici. Versiunea neconfidențială a deciziei va fi disponibilă cu numărul de caz SA.100195 în Registrul ajutoarelor de stat, pe site-ul web al Comisiei privind concurența, de îndată ce vor fi fost soluționate eventualele probleme legate de confidențialitate.